O toamnă pe gustul frunzelor

Îmi caut starea „aceea” cu lumânarea, calc peste toamnă cu egoismul dimineţii aburite, ignor frunzele, igor moartea tăcută a frunzelor, mă lipesc de culoarea frunzelor şi alunec visând. Miroase a fum, miroase a sâmbătă cu faţa la cearceaf, cer două pachete de paracetamol, continui să caut. Caut ochii oamenilor, oamenii nu mai au ochi, oamenii sunt pierduţi în ceaţa deasă, caut zâmbetele oamenilor, nu gasesc decât rictusuri, zâmbete bete, caut sentimente, privesc galbenul, privesc portocaliul, există un oarecare sentiment de toamnă, există un oarecare sentiment de sâmbătă, stau să cad între un trotuar prea înalt şi o frunză prea stoarsă, nu cad, mă bucur, zâmbesc idiot şi continui să caut, nu găsesc decât o toamnă pe gustul frunzelor. Moartă.

4 responses to “O toamnă pe gustul frunzelor”

SofiArt

noiembrie 17, 2014

Ca și Modigliani, cred că poți vedea ochii oamenilor doar când ajungi să le cunoști sufletul. Oare oamenii fără ochi nu mai au suflet sau noi nu mai avem disponibilitatea, răbdarea, putința să le cunoaștem sufletul?

Răspunde

abisurile

noiembrie 17, 2014

Mie mi se intampla sa citesc oamenii dupa ochii. Exista priviri si priviri. Definitorii. Mi s-a intamplat deja sa nu dau atentie primei impresii si a fost sa fie cu pacat. Cred ca noi nu mai avem rabdarea si starea necesara. Dar trec toate…

Încarc…

Răspunde