Astăzi se împlinesc fix trei luni de când sunt în Clermond Ferrand. Decid să dau o petrecere și să fac sarmale. Nu găsesc varză murată la Auchan, fac sarmale din varză dulce pe care o acresc cu doua cuburi de borș aduse din Romania. Pun sarmalele pe plita electrică, pe cea mai mică treaptă.
Totul este electric aici, daca s-ar lua curentul, ar fi o panică generală.
Până să fiarbă sarmalele, mătur și șterg praful, apoi deschid larg ferestrele. Ferestrele dau către curtea interioară.
Vecina din față stă la ferestra ei și fumează. Nu durează mult și-n casă intră un miros de fum de țigară amestecat cu Dior.
Pe aici femeile fumează în draci. Cot la cot cu bărbații. Și se parfumeaza. In orice ocazie miros a parfum fin. Si sunt foarte independente. Li se rupe complet de părerea altora. In plus, nu se sfiesc să stea singure cu un pahar cu vin în față.
Pe unde le apucă.
Mi-a plăcut atât de mult ideea de independență, încât am adoptat-o.
În fiecare sâmbăta merg la barul din piața centrală, mă așez la o masă și cer un vin alb, la pahar.
Chelnerul știe deja că nu-mi plac vinurile acre.
Daca o să mă mărit vreodată, o să am un cont bancar pe care nu îl voi partaja cu nimeni.
Dacă o să am vreodată copii, o să-i plimbe bărbatul. În timp ce eu voi sta pe o terasa cu un pahar cu vin în fata.
Așa voi face.
Dacă.
Pe la unu și un pic sarmalele sunt gata, la două termin de băut vinul, la șase apare Sophie cu prietenul ei, la șapte ajunge și Alain cu Pascale.
Nu prea avem ce să ne spunem. În afara de trecerea la anul doua mii, nu ne leagă nimic. Sophie sparge gheața și ne povestește despre sala de fitness la care merge de doua ori pe săptămână.
Alain tace.
Pascale tace.
Prietenul lui Sophie e chiar drăguț. Are bucle negre și e cârn. Pare să iubească muzica rock. Îmi dau seama că îl privesc fix și mă înroșesc. Își dă seama că îl privesc fix și îmi zâmbește. Îmi fac de lucru și pun muzica. Modern Talking. Devin deodata toti nostalgici și încep să depene amintiri din liceu.
Îi servesc cu o palincă. Se strâmbă un pic dar zic că le place.
E mai tare decât eau de vie dar e bună.
– Pe stomacul gol, e medicament, le spun.
Nu stiu daca mă cred pe cuvânt. Cer o bere și o amestecaă cu palinca. Casc ochii cât cepele. Încet, încet, totul prinde culoare. Toată lumea vobește, încerc să înțeleg dar nu reușesc. Pun sarmalele la încălzit și dau muzica mai tare.
Încep să danseze. Dansez și eu. Prietenul lui Sophie mă ia în brațe, de ce naiba prietenui lui Sophie m-a luat în brațe ? Totul devine un fel de carusel în care tavanul se mișcă în ritmul sarmalelor. Sarmalele incep sa sfârâie. Sophie lasă paharul jos și oprește muzica.
Se face brusc liniște.
Prietenul lui Sophie se oprește în mijlocul dansului. Tavanul continue să se miște în ritmul sarmalelor.
Sting focul. Prietenul lui Sophie se împiedică și cade.
Le spun de sarmale. Sunt gata,
– Ce-s alea ? mă intreabă Pascale.
Îi spun că e un fel de varză umplută cu carne.
– Ca-n Turcia, nu ?
Habar n-am.
Mâncăm în liniște.
Alin se frige cu o sarma, cerul gurii lui Alain devine roșu. Rosul merge perfect cu un pahar de vin alb.
Pascale mă întreabă care este mâncarea românească tradițională. Ca de obicei ezit intre sarmale și mămăligă. Scot vinul din frigider și îi răspund că e salata de vinete.
– Ca-n Grecia ? mă întreabă Pascale.
Habar n-am, O să aflu după câțiva ani. Pe moment dau din umeri și-mi iau o bere.
La opt Sophie ne spune că trebuie să plece. Prietenul lui Sophie nu are încotro. Alain și Pascale mai rămân un pic, dar nu mult. Nu termin berea. Vasele o să le spăl mâine.
Abisuri 