E ca şi cum am face trei
Unu şi cu unul şi cu noi
Eu aici,
Un pas în doi,
Tu undeva-altundeva
Pierdut din vedere
Între cifre lipsite de semnificaţii
Şi ani
Şi durate întinse – elastic
Culori prăfuite de timp
Şi îngropate sub cuvinte-arc.
E ca şi cum am devenit deja ieri
Mi-e atât de seară marţea
Şi atât de dincolo gândurile
Încât miercurea apare joi
Dis de dimineaţă
Lumea reneagă nimicul
E atât de pătrat
Şi atât de ascuţit pe la capete
Încât doare
Şi zgârie
Şi plânge cercuri-cercuri
Şi se îndoapă cu inepţii
„Ne îndoapă cu inepţii”
Ce-mi place când revii
E ca şi când s-ar desface Pământul
În două jumătăţi inegale
Şi ar umple toate golurile
Toate spaţiile, toate nimicurile
Cu câte puţin din tine
Şi apoi cu câte puţin din mine
Şi tot aşa
Cu câte puţin din noi.
Mutat aici
Mutat aici
Îi deschideai ochii şoptindu-i roz la urechiuşele fine. Îi ofereai apoi un pupic în formă de inimioară. Ea se freca melodios la ochisori, îşi dădea părul pe spate şi făcea pe mirata. Îşi lua apoi un aer serios şi-ţi spunea că nu-i place rozul. Aruncai timid floricelele la coş, oftai melancolic şi-ţi aprindeai o ţigară.
Gri, lucrurile păreau la locul lor.
Nu ştii… Cad cifre, atât de repede cad cifre. Ai vrea să ştii de unde, ai vrea să ştii cum. Da, mai ales cum. Te-ai duce acolo în vârf de-ai ştii unde-i vârful, te-ai duce acolo în vârf şi ai întreba fiecare cifră de ce cade, cine şi mai ales cu ce ocazie i-a acordat dreptul la cădere.
Fiecare avea o idee fixă. Ideea mea fixă erai tu, ideea ta fixă era bacşişul. Când a fost să-ţi comunic destinaţia mi-ai spus că ţi-a picat GPS-ul în pană. Că te-oi descurca tu cumva. Mi-am spus că ţi-ai schimbat punctul de vedere şi m-am căutat de mărunţi. Meritai.
Se face că plouă. Închide ochii, îi ţine strânşi. Până dispare găleata. Şi toţi picurii . Da, toţi picurii. Se aud sunete moi. Nu ştie ce-s alea sunetele moi, aşa-i sună. Doar moi. Un fundal sonor de sunete cu faţa la cearceaf.
Abisuri 