Un azi – ieri

E ca şi cum am face trei
Unu şi cu unul şi cu noi
Eu aici,
Un pas în doi,
Tu undeva-altundeva
Pierdut din vedere
Între cifre lipsite de semnificaţii
Şi ani
Şi durate întinse – elastic
Culori prăfuite de timp
Şi îngropate sub cuvinte-arc.
E ca şi cum am devenit deja ieri

 

Reclame

Monologhez

Miroase a sfârşit, a trecere „către”. Miroase a retragere, se simt golurile, spaţiile, se simt pauzele. Caut şi nu găsesc. Apăs, trec cu privirea, mă împiedic de nimicul celorlalţi. De spaţiul năpădit de non-posibilităţi. Nu cruci, doar iarbă. Mă întreb unde, unde să se fi dus cu toţii? Încerc o conversaţie timidă cu nimicul :

Continuă să citești Monologhez

Să rămâi fluture?

Ţi-au intrat sunetele la apă. Ţi s-au înecat cuvintele la mal. La baza dealului ţi s-au poticnit frazele. Ţi-au orbit vorbele şi ţi-au amuţit ochii. Ai încercat marea, ai încercat râul, ai încercat lacul. Cu degetul. Cu mintea. Cu încăpăţânare. Ţi s-au dat peste degete cu argumente valabie.

Continuă să citești Să rămâi fluture?

Kitsch (1)

Îi deschideai ochii şoptindu-i roz la urechiuşele fine. Îi ofereai apoi un pupic în formă de inimioară. Ea se freca melodios la ochisori, îşi dădea părul pe spate şi făcea pe mirata. Îşi lua apoi un aer serios şi-ţi spunea că nu-i place rozul. Aruncai timid floricelele la coş, oftai melancolic şi-ţi aprindeai o ţigară.

Gri, lucrurile păreau la locul lor.