Un azi – ieri

E ca şi cum am face trei
Unu şi cu unul şi cu noi
Eu aici,
Un pas în doi,
Tu undeva-altundeva
Pierdut din vedere
Între cifre lipsite de semnificaţii
Şi ani
Şi durate întinse – elastic
Culori prăfuite de timp
Şi îngropate sub cuvinte-arc.
E ca şi cum am devenit deja ieri

 

Revino !

Ce-mi place când revii
E ca şi când s-ar desface Pământul
În două jumătăţi inegale
Şi ar umple toate golurile
Toate spaţiile, toate nimicurile
Cu câte puţin din tine
Şi apoi cu câte puţin din mine
Şi tot aşa
Cu câte puţin din noi.

 

Monologhez

Miroase a sfârşit, a trecere „către”. Miroase a retragere, se simt golurile, spaţiile, se simt pauzele. Caut şi nu găsesc. Apăs, trec cu privirea, mă împiedic de nimicul celorlalţi. De spaţiul năpădit de non-posibilităţi. Nu cruci, doar iarbă. Mă întreb unde, unde să se fi dus cu toţii? Încerc o conversaţie timidă cu nimicul :

Continuă lectura

Kitsch (1)

Îi deschideai ochii şoptindu-i roz la urechiuşele fine. Îi ofereai apoi un pupic în formă de inimioară. Ea se freca melodios la ochisori, îşi dădea părul pe spate şi făcea pe mirata. Îşi lua apoi un aer serios şi-ţi spunea că nu-i place rozul. Aruncai timid floricelele la coş, oftai melancolic şi-ţi aprindeai o ţigară.

Gri, lucrurile păreau la locul lor.

TAXI (5)

Fiecare avea o idee fixă. Ideea mea fixă erai tu, ideea ta fixă era bacşişul. Când a fost să-ţi comunic destinaţia mi-ai spus că ţi-a picat GPS-ul în pană. Că te-oi descurca tu cumva. Mi-am spus că ţi-ai schimbat punctul de vedere şi m-am căutat de mărunţi. Meritai.