Monologhez


Miroase a sfârşit, a trecere „către”. Miroase a retragere, se simt golurile, spaţiile, se simt pauzele. Caut şi nu găsesc. Apăs, trec cu privirea, mă împiedic de nimicul celorlalţi. De spaţiul năpădit de non-posibilităţi. Nu cruci, doar iarbă. Mă întreb unde, unde să se fi dus cu toţii? Încerc o conversaţie timidă cu nimicul :

„Ce-ai facă dacă?”

Nimicul mă priveşte plat. Mă măsoară spaţiu. Mă lasă baltă. Continui să sper :

„Şi totuşi, dacă ? Nu există inifinit, nu dovedit”

Şi iarba creşte, tăcerea doare, îmi pierd la rândul meu cuvintele. Ideile îmi putrezesc de atâta iarbă. Şi plouă. De azi de dimineaţă tot plouă. Cad pauze în zgomot surd, mă dor cuvintele de ieri şi frazele de non-azi. Există zile mai zile decât alte zile. Zile-nopţi. Încep să cred că mi-am greşit noaptea. A trecut precum ziua. Încep să cred că mi-am greşit ziua. Unde să va fi dus cu toţii? Să vă fi luat ploaia pe sus? Să va fi atras nimicul în spaţiul dintre două pauze?

Va ascult, aveţi cuvântul la nimic !

9 gânduri despre &8222;Monologhez&8221;

  1. De când mă știu, tot iau cuvântul la nimic! A venit timpul să las locul altora să ia cuvântul? Nu știu… presimt că am să mai stau, presimt că o să mai iau cuvântul, când îl găsesc… dar tot mai stau, nu mă retrag🙂

  2. Eu când dau de nimic (deci mai tot timpul), îl inspir, îl mestec și apoi plec mai departe. Înainte plângeam că nimicu-mi era prea nimic, acum mai puțin. Îmi imaginez diferite chestii despre nimic până-l transform și gata, e mai bine🙂

  3. Tu ai un fix cu spaţiul dintre două pauze. Cu toate riscurile ce ar decurge de aici, încerc să îmi impun de data asta punctul de vedere : nu există niciun spaţiu între două pauze. Acolo, între pauze, se cumpără şi se vând iluzii. Inspirăm-pauză-expirăm-pauză. Între pauze, iluzia vieţii. Un lux pe care ni-l permitem. Finalul ? Doamneee… în ce hal o să ne doară…

    1. Da, recunosc. Asta ca să amplific senzaţia aia tâmpită de … nimic. Între două pauze se „trafichează” iluzii? Interesantă viziunea. Poate că de aceea totul e atât de … strâmb. Iluzia vietii? Măi, ai devenit (pană) si tu metaforic😉 ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s