De când mă știu, tot iau cuvântul la nimic! A venit timpul să las locul altora să ia cuvântul? Nu știu… presimt că am să mai stau, presimt că o să mai iau cuvântul, când îl găsesc… dar tot mai stau, nu mă retrag 🙂
Oare cum e să iei mereu cuvântul la nimic? Că eu l-am luat azi şi mi-a venit să împuşc si spaţiul si timpul.
Eu când dau de nimic (deci mai tot timpul), îl inspir, îl mestec și apoi plec mai departe. Înainte plângeam că nimicu-mi era prea nimic, acum mai puțin. Îmi imaginez diferite chestii despre nimic până-l transform și gata, e mai bine 🙂
Aşa încerc să fac şi eu dar nu-mi iese mereu. Ieri de exemplu ? … Nimic.
Tu ai un fix cu spaţiul dintre două pauze. Cu toate riscurile ce ar decurge de aici, încerc să îmi impun de data asta punctul de vedere : nu există niciun spaţiu între două pauze. Acolo, între pauze, se cumpără şi se vând iluzii. Inspirăm-pauză-expirăm-pauză. Între pauze, iluzia vieţii. Un lux pe care ni-l permitem. Finalul ? Doamneee… în ce hal o să ne doară…
Da, recunosc. Asta ca să amplific senzaţia aia tâmpită de … nimic. Între două pauze se „trafichează” iluzii? Interesantă viziunea. Poate că de aceea totul e atât de … strâmb. Iluzia vietii? Măi, ai devenit (pană) si tu metaforic 😉 ?
Tot timpul am fost metaforic. Dar, știi tu … Sub acoperire. 😉
Abisuri 
De când mă știu, tot iau cuvântul la nimic! A venit timpul să las locul altora să ia cuvântul? Nu știu… presimt că am să mai stau, presimt că o să mai iau cuvântul, când îl găsesc… dar tot mai stau, nu mă retrag 🙂
Oare cum e să iei mereu cuvântul la nimic? Că eu l-am luat azi şi mi-a venit să împuşc si spaţiul si timpul.
Eu când dau de nimic (deci mai tot timpul), îl inspir, îl mestec și apoi plec mai departe. Înainte plângeam că nimicu-mi era prea nimic, acum mai puțin. Îmi imaginez diferite chestii despre nimic până-l transform și gata, e mai bine 🙂
Aşa încerc să fac şi eu dar nu-mi iese mereu. Ieri de exemplu ? … Nimic.
Tu ai un fix cu spaţiul dintre două pauze. Cu toate riscurile ce ar decurge de aici, încerc să îmi impun de data asta punctul de vedere : nu există niciun spaţiu între două pauze. Acolo, între pauze, se cumpără şi se vând iluzii. Inspirăm-pauză-expirăm-pauză. Între pauze, iluzia vieţii. Un lux pe care ni-l permitem. Finalul ? Doamneee… în ce hal o să ne doară…
Da, recunosc. Asta ca să amplific senzaţia aia tâmpită de … nimic. Între două pauze se „trafichează” iluzii? Interesantă viziunea. Poate că de aceea totul e atât de … strâmb. Iluzia vietii? Măi, ai devenit (pană) si tu metaforic 😉 ?
Tot timpul am fost metaforic. Dar, știi tu … Sub acoperire. 😉
Acoperit bine ?
Şi eu care te credeam cu picioarele pe Pământ;-)