Femme

J’aime les femmes. Toute les femmes. Moches ou belle, peu importe. J’arrive toujours à trouver quelque chose de beau. J’adore les regarder comment elles vivent leur solitude. Parfois, cela m’arrive a les regarder quand elles dorment. Rien dr spécial dans une femme qui dort. A part la sensation. Avez vous vécu cette sensation, sinon, taisez-vous. Imaginez. Juste imaginez. Les lèvres, les douleurs captives, toutes les possibilités enfermées là dedans. Cela fait mal, non. Parfois, le trou est trop petit.

Poză de familie

O poftește înăuntru și o roagă să se întindă. O doare rău, o întreabă, o cam doare, îi răspunde ea. Doar când o mângâia pe Huseina îi mai trecea. Aproape că adormra când Huseina începea să toarca. Aproape că uita atunci că pe Rex a trebuit să-l dea. Lătra mai tare decât țipa maica-sa când se certa cu taică-său. Lătra mai tot timpul și frate-su, la o beție, l-a lăsat pe Rex în stradă. Nu l-a mai găsit. Dar aproape că uita când Huseina toarcea. Acum nu mai toarce. Trebuie să scape de haită.

Rama

Cadrul e același. Munții, casa, tabloul mic, cu rama de lemn, agațat de peretele dinspre sufragerie. Când nu uită de el, Nina îl șterge de praf și-și amintește.

Mama a murit acum trei ani, cei doi fii au plecat pe la alții după ce și-au terminat studiile, tata s-a mutat cu Mia și cei doi copii ai ei, Gigi, câinele lup a murit de bătrânețe iar Mița a plecat prin cartier și mi s-a mai întors.

Au făcut fotografia acum zece ani și au înramat-o.

Nina oftează și pune la loc rama din lemn. Doar cadrul e același

Minciuni și pufuleți

Nu mai bea atât, mănâncă pufuleți. Așa urla ea cât o ținea inima. Lui i se flutura. Detesta mămăliga și cartofii. Alea nu erau mâncare. Mâncare e aia care te face fericit. Pe el îl făceau fericit cifrele și valurile. Fuseseră unsprezece frați, din cate trei murisera de mici și, din cei rămași, doar el fusese dat la școală și învățase să socotească. Așa ajunsese în razboi. Pe vapor.
Betivul naibii, îi striga ea. El nu era bețiv, era doar mincinos.

Pufuleții îi aduceau aminte de război. Apoi mai trăgea o dusca.

Pufuleți

Mă topeam ca un pufuleț înecat în apă când îl vedeam. Era mereu la costum, cu cravată asortata, pantofi negri, lustruiti și cămașa apretata. Știa să vorbească cu oamenii, să le fie bine. Rar mai întâlnești un bărbat atât de empatic și de serios. Eram îndrăgostită lulea de el dar el nu știa că exist. Ne-am cunoscut prea târziu. M-a privit așa cum numai el știa să privească și a închis sicriul. Când nu l-a văzut nimeni, și-a șters o lacrimă pe furiș. În definitiv, era și el om. Radu Belu, pompe funebre.

De inimă

Avea mereu gust de pufuleți. Niciodată n-am știut dacă se numea, cu adevărat, Nicu. Mi se părea un nume prea vechi pentru el. Ne întâlneam mereu în aceeași cafenea, ne așezam marei la aceeași masă, la fereastră, îmi spunea de fiecare dată că mă iubește, că sunt totul pentru el, apoi mă lua de mână și urcam în cameră, ne dezbracam, ne iubeam, ne despărțeam, promiteam să ne mai întâlnim. Ultima oară ne-am văzut în august. Apoi am aflat că a murit subit de inimă. Avea colesterolul prea mare.

Caut

Am intrat în sufragerie și tu ai exclamat Ouau, cât e de Mare și de dezordonata sufrageria asta, iar eu m-am împiedicat intr-o doză de bere, a fost cât pe ce să cad, tu mi-ai spus doar că ar trebui să fac curat, apoi ai dispărut. Te-am căutat ore în sir, am dat la o parte dulapul, era un praf cat degetul sub dulap, am căutat și sub pat, erau acolo niște oase dar nu erai tu. Abia spre seară te-am găsit spartă, în chiuvetă.

Abia atunci mi-am amintit cât de mult detestam oglinzile.

Casa mea e un tomberon

Pe vremea aceea nu aruncam nimic, nu aveam mașină și dormeam pe unde apucam. Pe la vreo prietenă, pe scaunul pliant din curte, întinsă pe un cearceaf în grădină. Dar măcar câștigam niște bani.

Adunam capace de metal, ziare, sticle și borcane
Centrul de colectare de la marginea orașului avea orar fix. Mergeam rar, când ne adunam mai mulți.
Când am reușit să-mi iau mașină, a fost prea târziu. A venit Revoluția și centrul de colectare s-a desființat. Azi arunc totul. Serviciul de salubritate costa fix 50 de lei

Din pod

De înghițit, cu greu l-au înghițit. Avea capul mare și era încălțat.

Și totuși el fusese cuminte și-și ascultase părinții. Citise chiar și o carte și nu refuzase legumele din ciorbă. Se spalase și pe dinți și nu se mai tăvălise pe jos de fiecare dată când nu-i convenea câte ceva.

În ciuda tuturor eforturile lui, mascații din pod au dat buzna la el în cameră, l-au trezit din somn, el a început să plângă, să dea din mâini, să urle, să ceară iertate.

N-a servit la nimic. Până la urmă l-au luat și l-au mâncat.

Vin mascații!

Venim. Dar venim doar dacă ne promiți că nu te obosești cu pregătirile.

Ca să scape de gura lor, le spune că nu se va obosi cu nimic. În gând însă, începe deja să facă lista de bucate. Da, va face sigur ciorbă de fasole cu tarhon și cu afumatura și salată de boeuf. Salata boeuf e preferata lor. Când erau mici mâncau până li se făcea rău. Își șterge o lacrimă și-și drege vocea. Să veniți pe lumină, mamă, să nu vă prindă noaptea pe drum. Și să vă mascați bine. Să nu care cumva.