Mă topeam ca un pufuleț înecat în apă când îl vedeam. Era mereu la costum, cu cravată asortata, pantofi negri, lustruiti și cămașa apretata. Știa să vorbească cu oamenii, să le fie bine. Rar mai întâlnești un bărbat atât de empatic și de serios. Eram îndrăgostită lulea de el dar el nu știa că exist. Ne-am cunoscut prea târziu. M-a privit așa cum numai el știa să privească și a închis sicriul. Când nu l-a văzut nimeni, și-a șters o lacrimă pe furiș. În definitiv, era și el om. Radu Belu, pompe funebre.
Pufuleți
Abisuri 