Elefantul

Uneori ma simt elefant si atunci imi simt degetele jucause cum ma pisca dintr-un capat in celalat . In astfel de momente  nu-mi pot da pace si basta, ma infierbant odata cu trecerea clipelor, uneori mi se intampla chiar sa plesnesc si atunci imi apar pete rosii pe obraz pe care le acopar de fiecare data cand pot cu degete rasfirate de la un ochi in jos.

Continuă lectura

Volutie

Afisul anunta negru pe alb-galbui „acesta este un camp experimental in mijlocul orasului”. Si apoi dadea definitia campului pentru cei ce nu apucasera inca sa-l vada „in carne si oase”.

Campul experimental constituia un tablou salbatic, culori amestecate de lungimi variabile de buruieni diverse si din cand in cand cate un mac. Rosu.

Citind anuntul mi-am adus aminte de cireada de vaci pe peluza din centrul orasului, o secventa  imortalizata intr-o fotografie color cu text explicativ „acesta este un experiment in cadrul campaniei de re-echilibrare a naturii si a repopularii urbane cu specii de pasari demult plecate”.

Privind campul si cu gandul la vaci mi-am amintit de campurile copilariei, salbatice, ne-uniforme, pline de maci si ierburi de tot felul si m-a luat cu o confuzie totala.

In definitiv, in ultimul timp, am evoluat sau am involuat?

P.S. A gasit cineva legatura intre vaci si pasari?

Gheata

Ultima data cand am lasat usa deschisa – din pura intamplare si absolut deloc premeditat – am gasit gheata cat pumnul, am adunat cat am putut si am aruncat-o in chiuveta. Prima aruncatura a fost complet ratata, cioburi iregulate s-au imprastiat de capul lor, care-ncotro, care pe sub masa neagra de lemn vopsit in negru, care pe sub scaunele roase pe la colturi, care doar pe gresia deja crapata. A doua aruncatura a fost mai cu patos, catastrofa initiala a fost ratata de doar cativa milimetri si cioburi iregulate dintr-un odata bulgare compact s-au trezit adunate buluc sub un jet de apa nu foarte rece dar cu presiune.

Continuă lectura

Ata

Am aţa asortată la cerinţe, paşii mi-s încolăciţi, rândurile rare, de-a valma unul peste altul, exprim puţin, gândesc mult, economía de cuvinte mi-e compatibilă cu epoca. Se zice creştem în jos de câtăva vreme, valoarea se pierde odată cu minusul, monezile circulă sfărâmând zero-uri după zero-uri.

Continuă lectura

Potopul

Primul pe care l-am văzut, strivit undeva spre marginea bordurii tocite şi puţin umede, a fost puiul de liliac. La început nu înţelesesem exact semnificaţia formei lăţite din care deborda într-un mod complet iregulat un roşu ne-uniform, închegat pe la margini, dar lucrurile mi-au devenit clare la a două privire.

Al doilea pui era tot o formă lăţită, a două formă lăţită în decurs de nici zece metri, o formă parcă abia ieşită din ou cu două picioare lungi şi slabe, deja uscate şi deja una cu astfaltul. Am privit cerul negru şi fulgerele de după nori şi am simţit pe obraz primul picur lung şi leneş. Scurgându-se. Primul gând mi-a fost “Potopul” şi imediat după mi-am scos în grabă umbrela şi am trecut pe celălalt trotuar.

Al treilea pui stătea nemişcat în mijlocul trotuarului, “celălalt trotuar”, zâmbind candid unei femei cu breton, blugi şi sandale maro. Tânără. “Vezi, toată lumea ÎNAINTEAZĂ numai tu nu vrei să înaintezi, de ce nu faci şi tu că toată lumea?”.

În urmă mea puiul s-a pus în mişcare. Lentă. Calculată. Întrebătoare.

Ploaia cădea în continuare găleată şi eu zâmbeam optimistă. Sfârşitul lumii stătea încă la coadă şi asta era cel mai important. Restul putea să cadă.

In public

Exprima-ti parerile in public, cat mai tare, un pic ragusit, un pic tremurat, dis de dimineata trezeste-ne pe toti, invaluie-ne, surprinde-ne, zgandareste tacerea matinala pana la agasare, repeta la infinit pe acelasi ton cuvinte diverse, arunca cu ipocrizie cat te tin plamanii, da nume si diseca faptele, expune-ti parerea, nu asculta, nu te uita in jur, vomita-ti monologul pe ton de soprana ragusita, nu te opri!

Continuă lectura

Eu, brandul

Pot spune cu mana pe inima ca mare parte din repere mi le-am construit pana la varsta de douazeci-si-cinci de ani. Primii sapte ani au fost anii cu bunicii, urmatorii opt ani au fost anii cu parintii si tot restul dupa, anii doar cu mine si prietenii.

Dupa douazeci-si-opt de ani am inceput sa-mi dau seama ca  distanta clarifica perspectivele, ca nu exista buricul pamantului, ca uneori cel mai mare dusman ne suntem noi insine si ca pentru a ne putem situa intr-un tot global, avem mare nevoie de repere.

Continuă lectura