Pot spune cu mana pe inima ca mare parte din repere mi le-am construit pana la varsta de douazeci-si-cinci de ani. Primii sapte ani au fost anii cu bunicii, urmatorii opt ani au fost anii cu parintii si tot restul dupa, anii doar cu mine si prietenii.
Dupa douazeci-si-opt de ani am inceput sa-mi dau seama ca distanta clarifica perspectivele, ca nu exista buricul pamantului, ca uneori cel mai mare dusman ne suntem noi insine si ca pentru a ne putem situa intr-un tot global, avem mare nevoie de repere.
Dupa douazeci-si-opt de ani am invatat ca tactica salciei indoite de vant reprezinta defapt „cei trei pasi inapoi pentru a sari mai bine”, ca invartitul maionezei cu lingura de lemn este un privilegiu din ce in ce mai ravnit si din ce in ce mai apreciat in situatii de criza, ca formele imperfecte dau un gust bun si bio, ca undeva nu foarte departe mirosul hartiei igienice in raft creaza ambuteiaje monstru, ca prea multe reguli fac viata fada si omul plat, ca fumul de lemn ars poate avea efecte antidepresive, ca se poate reconstrui o identitate pierduta si la doua mii de kilometrii distanta.
La treizeci-si-doi de ani am mi-am recapatat increderea in propria identitate si curajul de a spune lucrurilor pe nume. De atunci am devenit un brand de tara. Am o forma si multe slogane completate de entuziasm si multe, multe povesti autentice de pe vremea cand imi fabricam inca reperele. De atunci eman optimism prin simpe comparatii cu „se poate si mai rau” chit ca am invatat de mica ca „se poate si mai bine”.
La treizeci-si-ceva de ani am invatat ca Pacala nu exista decat in povestile bunicilor dar ca si altii au tendinta de si-l insusi. La treizeci-si-ceva de ani am invatat ca teoria big-bangului ramane totusi o exceptie, ca pasii mici si desi pot duce incet dar sigur foarte departe, ca „haina face omul” nu-i vorba aruncata-n vant caci forme bine definite pot ascunde cu abilitate un continut de proasta calitate fara ca nimeni sa remarce cu adevarat tarasenia si ca inversul afirmatiei de mai sus nu este in general aplicabil.
La patruzeci de ani am inceput sa cresc leustean pe balcon dar a inceput sa-mi lipseasca entuziasmul lucrului util si facut din inima, la patruzeci de ani lumea a inceput sa vorbeasca din ce in ce mai mult de crize si situatii de criza si totul a devenit deodata explicabil.
La patruzeci-si-ceva de anii oamenii de aici au inceput sa se planga si, ascultandu-le lacrimile, mi-am amintit de multe alte lacrimi, mult mai tacute si demult uitate. Atunci am inceput sa-mi recapat entuziasmul pierdut si le-am explicat oamenilor de aici ca nimic nu-i nou sub soare, ca nu se moare din atata lucru, ca undeva candva alti oameni in cam aceasi situatie si-au luat bocceluta-n spate si s-au regasit putin mai departe. Spre binele amar al celor lasati acasa.
Azi pot spune cu mana pe inima ca sunt mandra de ceea ce m-a construit si constienta de ceea ce am castigat privind de departe.
Azi pot spune cu mana pe inima ca as dori si altora sa fie romani, indiferent de nationalitate si distanta. Adaptabiliatea capului plecat e o lectie de viata. Si nu tocmai rea daca-i mentinuta in limite normale
Acest articol a fost scris cu suflet pentru campania BlogalInitiative „Bloggeri pentru brandul de tara al Romanei”.
Va invit pe toti cei interesati de subiect sa raspundeti la intrebarile privind perceptia romanilor despre brandul de tara. Poate ajuta.
„
Cam aşa şi eu! Cu singura precizare că eu am jucat în Păcală:Preoteasa. 🙂
Da, dar jocul nu se pune, e doar un joc.
Dar că am completat chestionarul se pune, nu? 🙂
Dublu !
Wow. Chiar ai lăsat un pic de suflet la vedere. Mi-eşti şi mai dragă.
Mi-a placut mult tema. De fapt ma implic de multa vreme. Multumesc.
Am vrut sa particip si eu la campanie dar deja sunt satul de advertoriale. Iti urez succes si pentru tine, am completat sondajul.
Asta e un altfel de advertorial. In urma lui avem toti de castigat. Zic eu.
baftă, brandule! 🙂
Sa speram ca va ajuta.
Tare frumos ai scris! Cum te simt acum…așa de altfel!!!
Succes mult!
Sper sincer ca ‘vocea plebei” sa ajute la ceva si sa faca lucrurile sa miste intr-un sens pozitiv. Sunt chiar curioasa de rezultat.
Felicitări, brandule! 🙂 Mi-aș dori să fim mulți cei care să simțin așa, să putem și scrie, să fie autentic. Eu sunt îndoită, dar de câte ori citesc un asemenea articol, mă bucur. Uite, îți las ceva, o lectură de seară dacă vrei: http://hashconspiracy.tumblr.com/post/21139571079/romania-a-surprise
Și trec la completat chestionarul, dacă azi nu pot scrie.
Eu veau sa cred ca suntem multi. Asa sunt eu, mai gen „cai verzi pe pereti”. Sunt de parere ca fiecare dintre noi ne putem promova tara daca dorim. La nivelul nostru mesajele sunt directe. Si faptele pot spune mai mult decat zeci de cuvinte.
Tu ești dintre cei ce vor face diferența! Mi-ar plăcea să spun ”vom”, dar încă n-am făcut nimic…
Esti sigura?
Mi-a placut, abisule plin de frumos!Eu aș vorbi despre brandul de țară, cântând.Cântând la nai în timp ce colind munții înalți cu fruntea lipita de cer, în timp ce mă plimb cu lotca printre nuferi, în timp ce stau sub un tei asteptand un luceafar.
Mult succes!
Buna Maria, si eu m-am gandit la naiul lui Zamfir. Si la luceafarul lui Eminescu. Si la cate si mai cate …Simboluri sunt multe de noi depinde sa le facem cunoscute.
Nu cred ca va ajuta studiul, desi am scris si eu si am completat chestionarul. Dar cred ca inima mi-a crescut citindu-te si ma consider castigata.
Lucrurile se vor schimba incet, incet.
Avem nevoie de un brand in tara, cum toate tarile mari au branduri mari de ce sa nu avem si noi ceva ce sa fie cunoscut in toata lumea. Felicitari pentru implicare in campanie.
Da, avem nevoie si cred ca inainte de a astepta de altii sa-l construiasca am putea sa-l construim noi insine.
Avem un brand frumos in tara rromi si dracula.
Inca, sa speram ca situatia se va schimba incet incet. Un optimist ar putea spune ca „macar a auzit lumea de noi”. Nu vreau sa stiu ce-ar putea spune un pesimist …