De fapt am un gust uşor amar. Uşor trecut, ofilit de atâtea întrebări fără răspuns. Nu mi-au plăcut niciodată pupăturile înfocate. Nu mi-au plăcut niciodată pupăturile de nici un fel. Adică nici în versuri, nici în proză, nici între linii, nici între spaţii. Nici măcar între puncte.
Cand să-l îngrop pe Ioachim?
Să fie într-o zi din săptămâna
Începând de marţi de pe la două
Sau chiar mai încolo
(Mă) descopăr !
Uneori port un dialog ciudat. Eu cu mine. Eu întreb, eu răspund. Şi răspund intentionat pe lângă. Sau „peste poate”. Sau fix pe dos. Ca să mă mir de mine. De capacitatea mea de a nu ţine calea dreapta.
Epoci …
@ Warren Wong
Luciul din ochii tăi …
După el mă ghidez în funcţie de nuanţe
Nuanţele incerte le şterg cu cârpa
Până devin certe
Şi-mi indică direcţia zilei
Şi eu mă iau după ea
Şi mă ţin bine de tot
Urmele sunt clar apăsate
Curate, urmele
Mă duc până la capăt
Şi apoi mai cer
Mai dau o cârpă
Şi o iau de la capăt
Poezia şi tehnologia
A îmbina poezia
Cu tehnologia
Este un fel de circuit fără carburant
Care totuşi funcţionează
Ca atunci când ai nevoie
Şi nu ştii cât te ţin buzunarele
Cu cifru
Stau pe un vârf de nimic şi mă chinui să bag aţa pe gaura cheii.. E atât de fir gaura şi atât de aţă nimicul încât degeaba.
Poveşti cu maimuţe şi oameni duşi
De sus păream suspecţi de mici
Când te apropiai puţin
Ne vedeai duşi
Cu gândurile hai hui
Hăt departe int-o buză de prăpastie
La marginea asfinţitului
Sau între două maimuţe gri
Şi tot restul.
Riduri !
Cel mai greu este atunci când îţi dai seama că tehnologia te arată cu degetul „încă unul, unul în plus” şi tu te dai un pas îndărăt şi-ncă unul şi tot aşa până când laşi cadrul liber de tine. De riduri şi de ani.
Totul va fi bine
Spune-mi că vrei o conversaţie în patru paşi mari şi gata. Spune-mi că nu există contradicţie, că nu poate exista contradicţie. Spune-mi că-ţi doreşti, din tot sufletul îţi doreşti să auzi ceea ce te defineşte în linii mari. „Trăsăturile” acelea de care toată lumea vorbeşte când te aduce-n vorbă. Caracteristicile acelea definitorii de care eşti atât de mândru. Atât de unic. Atât de „tu”.
Structura impusă
Mi-am pus un petec de hârtie pe frunte
Şi am început să-mi colorez gândurile
