Spune-mi că vrei o conversaţie în patru paşi mari şi gata. Spune-mi că nu există contradicţie, că nu poate exista contradicţie. Spune-mi că-ţi doreşti, din tot sufletul îţi doreşti să auzi ceea ce te defineşte în linii mari. „Trăsăturile” acelea de care toată lumea vorbeşte când te aduce-n vorbă. Caracteristicile acelea definitorii de care eşti atât de mândru. Atât de unic. Atât de „tu”.
Spune-mi că vrei o conversaţie în doi timpi. Cu predilecţie timpul tău şi apoi, dacă mai rămâne ceva, timpul meu. Spune-mi că vrei o conversarie cu cuvinte pre-stabilite. Alese pe sprânceană. Periate bine. Debarasate de judecăţile mele de valoare. Aliniate cu felul tău de a vedea lumea. Oamenii. Circumstanţele. Spune-mi că nu am dreptate, că văd lumea cu ochii închişi. Spune-mi că adevărul şi-a căpătat definiţia definitivă odată cu tine. Cere-mi părerea şi fă-te că zboară. Nu-ţi cere scuze, nu e vina ta. Spune-mi că părerile mele au puncte de greutate ciudate. Asimetrice. Prea simetrice. Complet incompatibile cu echilibrul tău.
Spune-mi să devin tu şi totul va fi bine.
(Acesta este o ficţiune, a fi luată ca atare.)
Abisuri 
Aceasta nu e ficțiune și tot ca atare e recomandat a fi luată :
La mulți ani !
Multumesc 😉