Poveşti cu maimuţe şi oameni duşi

De sus păream suspecţi de mici
Când te apropiai puţin
Ne vedeai duşi
Cu gândurile hai hui
Hăt departe int-o buză de prăpastie
La marginea asfinţitului
Sau între două maimuţe gri
Şi tot restul.

Oameni, stânci pietre, prăpăstii
Întâmplări cu maimuţe si oameni duşi.
În buzunarul de la pieptul maimuţei gri
(Prima din tot şirul de maimuţe gri)
O agrafă mov şi-un şnur plat
„Nu e maimuţa mea”
Spuneai tu cu mâna pe inimă
„Maimuţa mea avea ochii verzi
Şi muncea la negru
Pe banii turiştilor”
Eu te priveam dincolo de apus
Şi nu te credeam pe cuvânt
Ţi-l furase maimuţa
Cu ceas cu tot.

Eu avusesem noroc că nu mi-au furat nimic maimuţele alea. Dar de atunci am prins frică de ele. În Uganda s-a dat una la mine – adică una mare, un cimpazeu mare şi negru – şi eu am luat-o la fugă până la maşină şi acolo colegul meu m-a consolat cum ştia el spunându-mi că se putea şi mai rău, că el fusese odată ţinut prizonier de un cimpazeu în nu mai ştiu ce ţară. În Botswana la fel. Doar că era o maimuţă mai mică şi mult mai rapidă. Până să-mi dau seama se luminase deja.