De sus păream suspecţi de mici
Când te apropiai puţin
Ne vedeai duşi
Cu gândurile hai hui
Hăt departe int-o buză de prăpastie
La marginea asfinţitului
Sau între două maimuţe gri
Şi tot restul.
Oameni, stânci pietre, prăpăstii
Întâmplări cu maimuţe si oameni duşi.
În buzunarul de la pieptul maimuţei gri
(Prima din tot şirul de maimuţe gri)
O agrafă mov şi-un şnur plat
„Nu e maimuţa mea”
Spuneai tu cu mâna pe inimă
„Maimuţa mea avea ochii verzi
Şi muncea la negru
Pe banii turiştilor”
Eu te priveam dincolo de apus
Şi nu te credeam pe cuvânt
Ţi-l furase maimuţa
Cu ceas cu tot.
Eu avusesem noroc că nu mi-au furat nimic maimuţele alea. Dar de atunci am prins frică de ele. În Uganda s-a dat una la mine – adică una mare, un cimpazeu mare şi negru – şi eu am luat-o la fugă până la maşină şi acolo colegul meu m-a consolat cum ştia el spunându-mi că se putea şi mai rău, că el fusese odată ţinut prizonier de un cimpazeu în nu mai ştiu ce ţară. În Botswana la fel. Doar că era o maimuţă mai mică şi mult mai rapidă. Până să-mi dau seama se luminase deja.
Oamenii duși mergeau
braț la braț
cu maimuțele.
Lianele erau pentru toți,
dar îi țineau numai pe unii.
Oamenii s-au dus,
maimuțele au rămas
și ne fură timpul.
Din întâmplarea asta
nu învață nimeni nimic!
Decât poate că,
pentru unii
timpul nu încetează să le joace feste.
Maimutele inducea in eroare
Oamenii
Oamenii le credeau
Pe cuvant
Dar cuvantul maimutelor
Nu se pune
Nu se numara
Cuvantul maimutelor
Isi are o masura proprie
Furata din buzunare
Lasate la vedere