Covârşitor

Astăzi este într-o dispoziţie
Revoltătoare
Revoltată la soare
La oameni cu nasul în calculatoare
La indiferenţe ucigătoare
La tot locul, la tot pasul
Există semafoare
Acele obiecte folositoare
Care schimbă dispoziţii
Revoltătoare
În gânduri ascunse de ploaie.
Astăzi este într-o lipsă de sens
Covârşitoare.

Vă place menta?

Tipul din faţa mea avea ochelari pătraţi, genul acela de ochelari în pas cu vremea. Era undeva înspre doisprezece şi el se aşezase pe scaunul din faţa mea, îşi rânduise frumos sacul din piele maro pe genunchii strânşi cu grijă, mă privise în treacăt – în acel moment precis îmi dădusem seama că-l priveam cu insistenţa celui care nu văzuse în viaţa lui un sac de piele maro aşezat cu grijă pe nişte genunchi strânşi cu grijă sub un tip cu ochelari pătraţi- şi apoi îşi deschisese cartea la pagina marcată cu un semn de carte imaginat dintr-un bilet de metro deja folosit.

Continuă lectura

Leucoplastul roz

Eu credeam că toţi oamenii au aripi
Aripi din acelea lipite cu leucoplast roz
Aripi una cu sufletul
Aripi în continuarea sufletului
Sufletul oamenilor
Tu îmi spuneai să nu mai pun atâta suflet
În aripile oamenilor
Aripile nu-s alteceva
Decât un leucoplast roz
Lipit, dezlipit şi apoi îndoit şi aruncat la coş
Cu oameni cu tot.

Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să …

Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să urlu în gura mare „a înflorit lavanda”. Mă bucur în şoaptă înghiţindu-mi cuvintele, mă înec în movul ăla profund şi mă plâng de prea mult soare. Spicul acela cu mov în capăt este subiectul meu de predilecţie azi şi mâine şi poate toată săptămâna. Pe cine mai poate interesa în asemenea măsură un spic verde cu mov la capăt? În niciun caz pe vecinii de la patru. Ei au alte subiecte de prelecţie. Copii lor tropăie şi plâng şi zbiară, zgomotele copiilor crapă geamurile groase şi perna cu puf şi înfundă şi mai tare degetul ăla afundat în ureche.

Continuă lectura

Eu n-am fapte cu lipici la oameni

E uşor să găseşti nod în papură faptelor. Pentru alţii faptele mele sunt una cu nimicul. Îmi place să plec de la nimic şi să construiesc tot restul. O dată, de două ori, de zeci de mii de ori. Până devin una cu nimicul. Nimicul e un început ca oricare altul. Ca şi sfârşitul dealtfel. Tot un fel de început.

Eu n-am fapte cu lipici la oameni, eu pur şi simplu exist altfel.