Mi se sting gândurile ca ţigara aia atârnată în scrumiera albastră. Există ţigări care-şi ratează arderea. Azi sunt una dintre ele. Aproape albastră.
Lună: iunie 2015
Omul care trecea
E seară şi cald şi trece un om cu o eşarfă gri asortată la geaca de blugi albastru mare şi nişte pantaloni la fel de gri ca şi omul care trece. Oare de ce?
Supravieţuire
Călca apăsat strivind între paşi toate gândurile negre. Se trezise cu noaptea în cap, se îmbrăcase în grabă, privise în treacăt pisica grasă şi gri şi-şi refuzase intenţionat cafeaua.
Cacofonie
Mutat aici
Covârşitor
Astăzi este într-o dispoziţie
Revoltătoare
Revoltată la soare
La oameni cu nasul în calculatoare
La indiferenţe ucigătoare
La tot locul, la tot pasul
Există semafoare
Acele obiecte folositoare
Care schimbă dispoziţii
Revoltătoare
În gânduri ascunse de ploaie.
Astăzi este într-o lipsă de sens
Covârşitoare.
Vă place menta?
Tipul din faţa mea avea ochelari pătraţi, genul acela de ochelari în pas cu vremea. Era undeva înspre doisprezece şi el se aşezase pe scaunul din faţa mea, îşi rânduise frumos sacul din piele maro pe genunchii strânşi cu grijă, mă privise în treacăt – în acel moment precis îmi dădusem seama că-l priveam cu insistenţa celui care nu văzuse în viaţa lui un sac de piele maro aşezat cu grijă pe nişte genunchi strânşi cu grijă sub un tip cu ochelari pătraţi- şi apoi îşi deschisese cartea la pagina marcată cu un semn de carte imaginat dintr-un bilet de metro deja folosit.
Leucoplastul roz
@ Hawin Rojas
Eu credeam că toţi oamenii au aripi
Aripi din acelea lipite cu leucoplast roz
Aripi una cu sufletul
Aripi în continuarea sufletului
Sufletul oamenilor
Tu îmi spuneai să nu mai pun atâta suflet
În aripile oamenilor
Aripile nu-s altceva
Decât un leucoplast roz
Lipit, dezlipit şi apoi îndoit şi aruncat la coş
Cu oameni cu tot.
Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să …
Mutat aici
Eu n-am fapte cu lipici la oameni
E uşor să găseşti nod în papură faptelor. Pentru alţii faptele mele sunt una cu nimicul. Îmi place să plec de la nimic şi să construiesc tot restul. O dată, de două ori, de zeci de mii de ori. Până devin una cu nimicul. Nimicul e un început ca oricare altul. Ca şi sfârşitul dealtfel. Tot un fel de început.
Eu n-am fapte cu lipici la oameni, eu pur şi simplu exist altfel.
Amin !
A sosit şi ziua „aia” în care să nu mai adun, să nu mai scad, ziua „aia” în care să constat, da, doar să constat cât de strâmb e totul. Cât de deformaţi de propria-mi ideea despre oameni sunt oameni, cât de deformată de propria-mi idee despre mine sunt eu.
Abisuri 