Eu credeam că toţi oamenii au aripi
Aripi din acelea lipite cu leucoplast roz
Aripi una cu sufletul
Aripi în continuarea sufletului
Sufletul oamenilor
Tu îmi spuneai să nu mai pun atâta suflet
În aripile oamenilor
Aripile nu-s alteceva
Decât un leucoplast roz
Lipit, dezlipit şi apoi îndoit şi aruncat la coş
Cu oameni cu tot.
Reclame
😦
Trist dar adevarat …
Cred că felul tău de a scrie și a fi se regăsește ca într-o oglindă în acest poem.
Am dat un ”excelent”, dacă tot e să mergem la vot.
Uneori am nevoie de frustrare pentru a mă regăsi. Am găsit-o. M-am regăsit. Multumesc .
Nu. Oamenii au aripi adevărate. Se mai rănesc și au nevoie de pansament, dar oamenii sunt frumoși și au aripi. Oamenii adevărați au aripi pufoase care uneori se confundă cu norii. Oamenii adevărați, oamenii cu aripi înalte pun suflet în tot ceea ce fac. Sunt frumoși oamenii adevărați și au suflete uriașe, peste puterea lor (uneori).
Ştii tu, depinde de sistemul de referinţă. Dar desigur, ai dreptate, există şi oameni cu aripi nefrante. Doar că eu am o stare din aia în care văd/dau doar peste aripi frante. Dar e bine şi aşa, reprezintă doza necesară de frustrare. Aşa relativizeze şi merg mai departe.
Câteodată ne face bine să-i vedem aşa. Sau să-i vedem doar pe cei care sunt aşa…
Eu am trăit o experienţă interesantă în ultimul timp, aceea a unui altfel de public. Un public într-un fel forţat să-mi citească textele. Nu acel public ales, acela care decide că rezonează şi mă citeşte. A fost o lecţie de viaţă foarte interesantă. Am realizat cât de diferită sunt şi cât de incompatibilă sunt cu gusturile şi felul de a vedea lumea a unei părţi din cititori. Acele aripe frânte de care vorbeam erau metafora imposibilităţii de a rezona cu anumite aşteptări ale oamenilor. M-am trezit în această imposibilitate de a scrie ceea ce vroiau oamenii aceia să citească. Pentru că era vorba despre incompatibilităţi valorice şi asta este cel „ceva” imposibil de depăşit. Nu zic că există valori mai bune decât altele spun doar că există incompatibilităţi imposibil de depăşit. Şi da, e bine că m-am văzut aşa, m-am simţit aşa, am mai învăţat ceva în ceea ce mă priveşte.
Înţeleg perfect…