Supravieţuire

A man with a backpack standing on a ledge overlooking a vast misty plain

@ Ashley Knedler

În defintiv toţi ne scufundăm în ceva. Când nu există întrebări, există răspunsuri. E frumos să te scufunzi în răspunsuri. Când nu există răspunsuri există căi. E bine să te scunfunzi în căi. Căile acele paralele. Paralele cu toţi.

Căile acelea unde nu te ştie nimeni, nu te vede nimeni, nu te judecă nimeni, nu te trage nimeni de mânecă.

În definitiv toţi supravieţuim.

Extras din romanul-încă fără nume-care va apărea în curând

Reclame

Reuşeam să ignor murdăria

A fuzzy shot of a man playing an acoustic guitar

@ Kelly Sikkema

Şi deodată a început să cânte şi atunci mi-am scos căştile din urechi şi am privit omul din faţă şi omul din faţă a zâmbit frumos, frumos de tot şi atunci mi-a venit să izbucnesc şi eu, să „trec peste” cu un pas mare, mare de tot. Şi am tot încercat să trec dar m-am împiedicat la jumătate. Întotdeauna mă împiedic la jumătate. Explicaţii ar fi multe, jumătatea mea e mai altfel, o jumătate ca de obicei goală, vidă, terminată de mult.

Continuă să citești Reuşeam să ignor murdăria

Din nou luni

A subway train passing in front of a woman with a black leather bag

@ Eutah Mizushima

Lunea e o cârpă cu care s-a şters pe jos toată duminica. Din care nu s-a scurs apa. Din care ies picurii ca aricii şi care lasă dâre de un maroniu imprevizibil.

Lunea începe atunci când ţi-ai dori mai puţin să inceapă. În jumătatea aia de oră pe care ţi-ai fi rezervat-o în secret să recuperezi. Să-ţi aşezi visele la locul lor. Să te dumireşti . Să te întorci pe cealalată parte şi să speri că „cine ştie de unde sare iepurele”.

Continuă să citești Din nou luni

Există zile când mai bine n-ai mai fi şi atunci nu s-ar mai povesti

@ Jeremy Yap

Există zile când te simţi jucărie cu zgardă verde la gât şi tu chiar crezi în zgarda aia verde până când plouă o dată, plouă de două ori şi se duce dracului tot verdele şi rămâne şnurul ăla de doi bani şi zecile de mii de vise şi-ţi spui atunci că noroc cu visele, ce te-ai face tu fără vise, ai umbla ca nebunul de(z)legat de vise şi nimeni nu te-ar crede pe cuvânt pentru că tu exişti datorită viselor, şi nici în visele tale cele mai frumoase nu te-ai fi gândit că poţi urî pentru că ai crezut în cai verzi pe pereţi alb-murdar şi, când credeai tu mai tare şi mai tare în albul ăla gălbui, cineva – nu dai nume -ţi-a tăiat albul şi caii şi verdele şi a plecat cu tine cu tot până nu ai mai rămas deloc, nici măcar cât să-ţi dai seama că ai dreptul să crezi, să uiţi, să faci pasul pe lângă şi să recunoşti că ai făcut pasul ăla pe lângă şi să nu te creadă nimeni.

Căci tu n-ai dreptul la pasul pe lângă. Există zile când mai bine n-ai mai fi şi atunci nu s-ar mai povesti.

Extras din romanul-încă fără nume-care va apărea în curând

O margine de culoar

A dark moody shot of a train station

@ Marina Vitale

De-ar fi fost să se ia după semne ar fi ales pătura verde. N-a putut însă să se ia după semne. Înghițise la repezeală un paracetamol și- și dizolvase starea într-un pahar de coniac pe care îl dăduse pe gât fără să-l simtă. De jur împrejur lumea părea să se clatine ciudat. Odata cu lumea se clătina si ea. Închisese ochii și așteptase să treacă, dârdâind. Nu trecuse.

A trebuit să iasă și ieșise.

Continuă să citești O margine de culoar