Lună: iulie 2018

@ Denys Nevozhai

Totul provine de undeva, de undeva de aici…

Mental, îl ucideam pe Igor înecându-l în sosul roșu de creveți amestecați cu vin. Îmi dorisem un personaj credibil, inspirat din realitate, creasem un absolut imposibil. Ca să fie credibile, personajele aveau nevoie de o doză semnificativă de autenticitate. Chelnerul chel, de exemplu, cu privirea lui pierdută printre mese și oameni, cu mersul sau un pic  șchiopătat ar fi putut fi un Igor mai credibil. Se plimba nonșalant printre mese cu șervetul lui alb aruncat peste brațul păros și zâmbea politicos. “Un zâmbet ipocrit” îmi spuneam sorbind din vinul alb. Și totuși, posibilul Igor ar fi putut schimba lumea.

Citește în continuare „Oamenii sunt râu și râul curge” →

@ Quentin Rade

Totul provine de undeva, dar înca nu se știe de unde…

Nu fusese atât de simplu să alegem simplu. Fusese o zi teribil de complicată. Zburasem lung într-un avión plin cu oameni de tot felul. Avionul, un A321 aproape nou, semăna cu un autobuz plin ochi cu oameni care păreau că nu mai zburaseră în viața lor. Sau poate își imaginaseră  doar că au zburat și asociaseră greșit zborul cu o rută oarecare cu opriri dese și frâne bruște. Nenumăratele turbulențe încercaseră cumva să educe oamenii dar oamenii aceia nu se lăsau educați. Existau mesage care îi rugau, îi implorau, îi somau să-și recapete locul dar oamenii aceia opuneau rezistentă. Îi priveam și îi imaginam personaje.

Citește în continuare „E complicat să mături timpul în vederea aterizării” →

Totul provine de undeva, dar înca nu se știe de unde…

Există zile în care vrei să vezi și nu reușești decât să privești. Zile în care nimicul devine mai presus decât orice-ul și tu devii fără să vrei una cu nimicul.

Miercurea aceea mă trezisem undeva spre oră șapte cu certa senzația că nimic nu mă va împiedica să văd marea. Ne cazasem cu o seară înainte într-un hotel cochet, dincolo de o autostradă cu șase benzi și cerusem o cameră cu fața spre autostradă. Recepționerul ne privise ciudat, probabil că nimeni nu-i mai ceruse până atunci o cameră cu față spre autostradă. Ne dăduse o cameră la capătul unui hol îngust. Lung și îngust. Mocheta, de un gri murdar, mirosea a tălpi umede tăvălite prin nisip și a cauciuc de șlapi abandonați la soare. Camera era mică dar cochetă și autostrada se vedea în spatele unui șir de plopi puțin uscați.

Citește în continuare „Mirosea a tălpi umede tăvălite prin nisip” →

@ Majid Rangraz

Se ia un cadran
De ceas gri
Asortat la nori
Și se umple timpul
Cu apa de la ploi
Se asortează apoi limbile
La razele soarelui
Și deodată focul
Va cuprinde locul

Totul provine de undeva, de undeva de aici…

Priveam ușa albă, roasă de timp și mă gândeam la Igor. Mi-l dorisem crunt. Negru și crunt. Genul de personaj care să marcheze. Genul de personaj care să lase în urma lui o dâră de personalitate ieșită din comun.  Nu ieșise  exact cum mi-l imaginasem. Ca și alte personaje, Igor căpătase, încetul cu încetul, o mare parte din mine.

Dincolo de ușa roasă de timp, bătea vântul. Dispăruseră oamenii, faptele, poveștile oamenilor, dispăruseră odată cu ei si visele lor. Dincolo de ușa roasă, plajă era una cu marea și marea era una cu cerul. Un  tot imens și gri. Până mai ieri, dincolo de vânt, aproape de mare, era o plajă lată cu nisip fin. În fiecare zi pe la ora 4, barul din mijlocul plajei se umplea de oameni și sunete. Oamenii ciocneau pahare albe cu picior și-și imaginau viața dincolo de aparențe. Dintr-un motiv sau altul  aparențele fusesera mai presus decât oamenii.

Citește în continuare „Buruienile, ca și firimiturile, erau o parte din definiția fiecăruia” →

@ Derek Story

Totul provine de undeva, de undeva de aici…

La kilometrul 107 mirosea a creveți prăjiți în ulei fierbinte. În țara aceea de departe, aproape totul totul era prăjit în ulei fierbinte. Aproape totul căpăta o crustă galbenă de făină tăvălită prin ulei fierbinte.

Restaurantul, ascuns după tufa roșie, era mic, puțin sumbru și un pic aspru. Părea săpat în piatra din care se ițea muntele dar nu era. Trăiam doar cu impresia că este și cu certitudinea că prima impresie contează.

Citește în continuare „Igor nu putea să ucidă” →

@ John Noonan

Totul provine de undeva, de undeva de aici…

Priveam ușa albă, roasă și-mi imaginam lumea de dincolo de ea. Singura lume încă posibilă se golise încet-încet de oameni. Îmi dorisem de multe ori o lume golită de oameni în care să-mi pot creea propriile personaje. Propriile mele personaje perfecte, ne șifonate de umbra celorlalți. Personajele mele inedite, ieșite din orice tipar. Schițasem de multe ori urme dintr-o perfecțiune pe care nu reușisem niciodată s-o ating. Nu-mi reușeau personajele perfecte !

Citește în continuare „Timpul dobora cu meticulozitate totul” →