Buruienile, ca și firimiturile, erau o parte din definiția fiecăruia


plaja

Totul provine de undeva, de undeva de aici…

Priveam ușa albă, roasă de timp și mă gândeam la Igor. Mi-l dorisem crunt. Negru și crunt. Genul de personaj care să marcheze. Genul de personaj care să lase în urma lui o dâră de personalitate ieșită din comun.  Nu ieșise  exact cum mi-l imaginasem. Ca și alte personaje, Igor căpătase, încetul cu încetul, o mare parte din mine.

Dincolo de ușa roasă de timp, bătea vântul. Dispăruseră oamenii, faptele, poveștile oamenilor, dispăruseră odată cu ei si visele lor. Dincolo de ușa roasă, plajă era una cu marea și marea era una cu cerul. Un  tot imens și gri. Până mai ieri, dincolo de vânt, aproape de mare, era o plajă lată cu nisip fin. În fiecare zi pe la ora 4, barul din mijlocul plajei se umplea de oameni și sunete. Oamenii ciocneau pahare albe cu picior și-și imaginau viața dincolo de aparențe. Dintr-un motiv sau altul  aparențele fusesera mai presus decât oamenii.

În aparență totul decursese normal la restaurantul de la kilometrul 107. Chelnerul chel cu un șervet alb, călcat, aruncat peste un braț păros, adunase resturile de creveți și ne întrebase politicos dacă ne deranjase culoarea morcovilor. „Prea roșii pentru niște morcovi cruzi?” ne întrebase politicos într-o engleză stâlcită, zâmbind puțin forțat.

Îi spusesem că nu, nu ne displăcuse culoarea morcovilor cruzi, în definitiv si ni închiriasem o mașină roșie, mică și, în aparență, crudă. Chelnerul chel ne privise ciudat și-și căutase cuvintele printre firimituri. Le strângea meticulos într-un făraș mic, verde. Nu se făcea să strângi firimituri de față cu oaspeții și totuși chelnerul chel le strângea. Gesturile omului erau largi, bine calculate și rezultatul era impecabil.

Privindu-l cum strânge firimiturile, îmi spusesem că omul exersa cu bunăștiință mișcările, ca într-un ritual bine gândit, în căutarea zen-ului. Fiecare om cu zenul lui. Fiecare om cu propria cale către zenul lui. Pe vremuri, în țara aceea departe, îmi găseam zenul trăgând de plante. În fiecare dimineață trăgeam de firele de iarbă crescute alandala până ce straturile deveneau perfecte. Scoteam buruieni și uitam de toate. Buruienile, ca și firimiturile, erau o parte din definiția fiecăruia.

Când terminase de strâns, chelnerul chel ne privise lung, calculat și, într-un sfârșit ne spusese, în aceași engleză stâlcită, că mașinile roșii nu pot fii crunte. Sub influența vinului alb îl crezusem, plătisem și întrebasem unde e toaleta.

Urmarea ? Dați foaia …

 

 

Reclame

6 gânduri despre &8222;Buruienile, ca și firimiturile, erau o parte din definiția fiecăruia&8221;

  1. Dincolo de aparentele înselatoare, helnerul chel începe sa-mi devina simpatic, iar privekistea ce se etala dincolo de usa roasa, era magnifica, chiar daca predomina (ne)culoarea gri.
    Totusi, faptul ca la ora 4 barul era animat de consumatori, ce savurau vin alb, din pahare cu picior alb, dadea impresia, iluzia aparenta de sarbatoare …

      1. Fii linistit, Suflet drag ! În curând aparentele înselatoare, se vor scufunda în mare, iar în cer si pe pamânt va fi vesnic SARBATOARE ! Timpul curge-n univers mereu în acelasi sens. Istoria se repeta timpul este relativ, ce a fost odata ESTE …si va fi infinitiv !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.