Buruienile, ca și firimiturile, erau o parte din definiția fiecăruia


plaja

Totul provine de undeva, de undeva de aici…

Priveam ușa albă, roasă de timp și mă gândeam la Igor. Mi-l dorisem crunt. Negru și crunt. Genul de personaj care să marcheze. Genul de personaj care să lase în urma lui o dâră de personalitate ieșită din comun.  Nu ieșise  exact cum mi-l imaginasem. Ca și alte personaje, Igor căpătase, încetul cu încetul, o mare parte din mine.

Dincolo de ușa roasă de timp, bătea vântul. Dispăruseră oamenii, faptele, poveștile oamenilor, dispăruseră odată cu ei si visele lor. Dincolo de ușa roasă, plajă era una cu marea și marea era una cu cerul. Un  tot imens și gri. Până mai ieri, dincolo de vânt, aproape de mare, era o plajă lată cu nisip fin. În fiecare zi pe la ora 4, barul din mijlocul plajei se umplea de oameni și sunete. Oamenii ciocneau pahare albe cu picior și-și imaginau viața dincolo de aparențe. Dintr-un motiv sau altul  aparențele fusesera mai presus decât oamenii.

În aparență totul decursese normal la restaurantul de la kilometrul 107. Chelnerul chel cu un șervet alb, călcat, aruncat peste un braț păros, adunase resturile de creveți și ne întrebase politicos dacă ne deranjase culoarea morcovilor. „Prea roșii pentru niște morcovi cruzi?” ne întrebase politicos într-o engleză stâlcită, zâmbind puțin forțat.

Îi spusesem că nu, nu ne displăcuse culoarea morcovilor cruzi, în definitiv si ni închiriasem o mașină roșie, mică și, în aparență, crudă. Chelnerul chel ne privise ciudat și-și căutase cuvintele printre firimituri. Le strângea meticulos într-un făraș mic, verde. Nu se făcea să strângi firimituri de față cu oaspeții și totuși chelnerul chel le strângea. Gesturile omului erau largi, bine calculate și rezultatul era impecabil.

Privindu-l cum strânge firimiturile, îmi spusesem că omul exersa cu bunăștiință mișcările, ca într-un ritual bine gândit, în căutarea zen-ului. Fiecare om cu zenul lui. Fiecare om cu propria cale către zenul lui. Pe vremuri, în țara aceea departe, îmi găseam zenul trăgând de plante. În fiecare dimineață trăgeam de firele de iarbă crescute alandala până ce straturile deveneau perfecte. Scoteam buruieni și uitam de toate. Buruienile, ca și firimiturile, erau o parte din definiția fiecăruia.

Când terminase de strâns, chelnerul chel ne privise lung, calculat și, într-un sfârșit ne spusese, în aceași engleză stâlcită, că mașinile roșii nu pot fii crunte. Sub influența vinului alb îl crezusem, plătisem și întrebasem unde e toaleta.

Urmarea ? Dați foaia …

 

 

Reclame

18 gânduri despre &8222;Buruienile, ca și firimiturile, erau o parte din definiția fiecăruia&8221;

  1. Dincolo de aparentele înselatoare, helnerul chel începe sa-mi devina simpatic, iar privekistea ce se etala dincolo de usa roasa, era magnifica, chiar daca predomina (ne)culoarea gri.
    Totusi, faptul ca la ora 4 barul era animat de consumatori, ce savurau vin alb, din pahare cu picior alb, dadea impresia, iluzia aparenta de sarbatoare …

      1. Fii linistit, Suflet drag ! În curând aparentele înselatoare, se vor scufunda în mare, iar în cer si pe pamânt va fi vesnic SARBATOARE ! Timpul curge-n univers mereu în acelasi sens. Istoria se repeta timpul este relativ, ce a fost odata ESTE …si va fi infinitiv !

  2. „Dincolo de ușa roasă de timp, bătea vântul. Dispăruseră oamenii, faptele, poveștile oamenilor, dispăruseră odată cu ei si visele lor. Dincolo de ușa roasă, plajă era una cu marea și marea era una cu cerul. Un tot imens și gri. ”
    Abisurile era normal să poată crea o imagine abisală, doar că acest abis nu este „îngropat”, ci este cumva chiar la nivelul privitorului, înconjurându-l în toate direcțiile, creând senazția de plutire în imensitatea gri. Puternică imagine, cel puțin în vizualizarea mea. Am și citat fragmentul care mi-a adus imaginea, ca să nu se creeze confuzii.

    În altă ordine de idei, azi am citit „întregul”, din care încă nu apucasem să citesc decât un fragment. Mie îmi seamănă a fi începutul unui roman, pe care sper să-l scrii și să-l publici.

    1. Ma bucur tare ca am reusit sa creez o imagine prin cuvinte. Locul acela, cel de care a plecat totul, chiar exista. Tot restul, toata povestea care se scrie in jurul locului, poate va exista. Nu stiu daca va iesi roman, este, in primul rand pentru mine, un exercitiu de scriere si de constructie a personajelor intr-un tot pe care mi-l doresc coerent. Sa vedem ce va iesi…Multumesc !

      1. Nu știu cum sunt alții, dar eu de când mă știu vizualizez ceea ce citesc. Și nu a fost aceasta singura imagine, ci au fost multe, chiar dacă nu identice cu ceea ce ai vrut tu să vedem. Spre exemplu, mie nu mi-a ieșit tufișul de un roșu pur, ci un vișiniu închis, precum unele frunze colorate de venirea toamnei.

        Nu am o experiență proprie, dar îmi imaginez că orice roman are un sâmbure de real de la care pornește, chiar și în cazul celor SF, unde imaginația este norma principală. Dar poate greșesc. Oricum, eu am găsit elemente cu probabilitate foarte mare de a fi fost reale atunci când au fost scrise cărțile.

      2. Si eu cred ca in fiecare roman exista pasaje extrase din viata reala. Se prea poate ca rosul sa fi fost de fapt visiniu cert este ca era acolo o tufa, ca o pata de culoare, care dadea intregului ceva special, Probabil tocmai de aceea am decis sa folosesc acel peisaj ca un fel de reper in scrierile ce au urmat.

      3. Pata aceea de culoare (accept roșul propus de tine) poate crea sau poate sugera multe semnificații, mai ales în alăturarea cu un restaurant, ascuns în spatele tufei. Să amintesc doar de „pălăria disparută sub ape”, cu propria sa semnificație, dar care poate fi alăturatâ tufei roșii.

      4. Da, palaria este un alt simbol pe care doresc sa – l utilizez de-a lungul povestii. Mai degraba asociata marii, paljei, unei fate, unei disparitii…

      5. Cam la asta făceam și eu referire, căci este alaturarea roșu-restaurant-pălărie-dispărut. poate primele două cuvinte ar trebui inversate ca ordine, deși nu este neapărat necesar.

        Să mă ierți dacă mai dau cu bâta în baltă, dar sunt primele analize pe text pe care le-am făcut vreodată. M-ați incitat voi, cu blogul vostru colectiv, unde însă prea puține analize am văzut. Poate că nici eu nu ar trebui să le mai fac.

      6. E perfect ca realizezi genul acesta de analiza. Este incredibil uneori cat de multe sunt posibilitatile. Si cat de multe sunt povestile posibile. Si asta mie mi se pare perfect. Cred ca exista atatea povesti cati cititori. Si la fel de multe filme. De aceea o carte bate intotdeauna filmul.

      7. Cred că în acest comentariu ți-ai dat răspunsul la întrebările în urma cărora ați deschis blogul colectiv. Tocmai multitudinea de interpretări posibile face ca o carte să fie placută unora și dezagreabilă altora, căci depinde cum privește fiecare cititor cartea.

      8. Eu am mai făcut o expunere a părerii mele despre modalitatea de percepție a scrierilor de către diferite persoane, tot prin comentarii. Și aminteam acolo că exercițiul vostru îmi este util și mie, ca cititor, dacă voi putea afla „ce anume a vrut autorul să spună”. Comparația aceasta între ce a vrut să spună autorul și ce anume înțelege cititorul este de folos ambelor părți în egală măsură.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.