Mi-a spus că-şi face nişte bani de buzunar împărţind priviri jucăuşe şi zâmbete la comandă.Nu era expert în vinuri, avea doar nevoie urgentă de bani. M-am gândit că ar fi putut împărţi cărţi. Sau gânduri. Sau orice altceva. Nu-l vedeam asortat cu vinul, el se vedea asortat cu orice atâta vreme cât se asorta pe ceva bani. M-am gândit dacă m-aş putea asorta la orice şi mi-am spus că nimic nu-i mai puţin sigur. Dar despre asta am mai spus şi nu e rost să mă repet.
Lună: decembrie 2014
Contra cronometru
Apăsa secundele cu greutatea gândurilor, secundele plezneau una câte una. Dispăreau secundele, el nu se regăsea în spatele secundelor. Nu avea timpul necesar reconstrucţiei. Se lua incomplet, îşi aduna rămăşiţele una câte una şi apoi răsufla la fel de incomplet, din ce în ce mai apăsat.
Aproape se terminase.
Prin ochii celorlalţi
Mă uitam la „oamenii aceia”, erau puşi acolo să-i înveţe pe alţii. Erau puşi acolo şi ne învăţau pe rând, când cel slab, serios şi slab, când cel gras. I se spărgea zâmbetul pe faţă celui gras şi glumele, probabil neintenţionate, atingeau ţinte neplanificate. Aveau o meserie ciudată oamenii aceia, o meserie pe care eu n-aş fi făcut-o niciodată. Erau un fel de gestionari de cifre, planificatori de timp şi supraveghetori de ansamblu. Cât mai coerent ansamblul. Erau sictiriţi „oamenii aceia”, li se citea sictirul în colţul gurii, li se scurgea plictisul între două pauze lungi.
Dezechilibru (im)perfect
Omul răstea cuvântul şi cuvântul nu se răstea la el
Era un dezechilibru perfect între om şi cuvânt.
Enigma bulinelor
Pasiunea pentru dezlegarea misterelor îi fusese provocată Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei.
Criminalistul îşi aducea aminte şi acum, ani buni după, de fustiţa Mihaelei, era o fustiţă scurtă cu buline gri. De fapt nu putea garanta nimic Criminalistul în ceea ce priveste culoarea bulinelor, pe vremea aceea toate bulinele erau gri, ceea ce le evidenţia într-un fel sau altul era eventual nuanţa gri-ului. Erau de exemplu niste buline de o nuanţă gri-închis, genul de buline bune la toate, când se plictisea, Criminalistul apăsa pe ele într-o doară, nu se întâmpla nimic, bulinele acelea, de un gri-închis, nu trebuiau apăsate, bulinele acelea, de un gri închis, trebuiau rotite. Bunica îl învăţase pe Criminalist să întoarcă bulinele pe la şapte ani “să nu te apropii de bulinele astea înainte de şapte ani, sunt bulinele toxice pentru copii mici” îi spusese Bunica atunci, pe vremurile acelea gri. Toxice şi degeaba, curiozitatea nu deschidea chiar toate porţile la vremea aceea.
Undeva, toamna
Apăruse undeva pe la începutul lui octombrie
2014, octombrie, undeva într-un parc
Îţi şoptise “surprinde-mă !”
O privisei mirat, inteligent dar mirat
Completase într-o doară “vreau doar impostaze inedite,
oraşul şi ipostaza”, îţi zâmbise fugar, tu nu stiai de ce tu
Tu te simţeai doar una cu banca, una cu toamna
Tu zâmbeai políticos şi te făceai că înţelegi
Tu minţeai zâmbind, ochii te dădeau de gol
Ea îţi simţea ochii şi spunea
“Miroase a concurs în imagini
clădiri, sentimente, monumente, personalităţi
eligibil să fie !“
Ridicai o sprânceană
Şi deveneai încet, încet dar sigur
Din ce în ce mai compatibil,
Te dezlipeai de bancă
De începutul de octombrie, te dezlipeai de toamnă şi de toate
Frunze, ganduri, stropi şi deveneai încet,
Deveneai din ce în ce mai eligibil, fericit oriunde !
Coana Mare şi digitalizarea
Coana Mare se născuse în altă epocă şi asta se simţea. Pur şi simplu Coana Mare nu mai înţelegea lumea în care trăia, îşi tot căutase Coana Mare reperele până într-o zi de marţi la ora zece dimineaţa când şi le găsise. Existau întâmplări cărora Coana Mare le ataşa o importanţă hotărâtoare. Întâmplarea făcuse să plece fi-su cel mare “dincolo, cu familie cu tot, într-o marţi pe la zece”.
Balada firului de păr
Mă numesc FIR
Şi am o tendinţă din naştere de a mă rupe
În patru părţi de egală importanţă
În patru părţi aleatoare …
Mă rup când mi-e lumea mai dragă
Şi atunci cresc din ce în ce mai repede
Atât de repede încât ameţesc
De atâta creştere ameţesc toate celelalte fire
Ameţite firele se rup la rândul lor
În patru părţi de egală importanţă
Se rup la rândul lor firele, la rândul lor
Când le e lumea mai dragă
Ace pe măsura cojoacelor
Lumea e locul unde lucrurile se învârt în cerc
Şi unde cercurile au din când în când
Colţuri.
Există colţuri esenţiale
Precum există şi tot restul
Să tragem în piept lucrurile non-esenţiale
Să le tragem (în) ţeapă
Să se înveţe minte lucrurile non esenţiale
Esenţiale ne sunt doar trăirile
Cauzele şi principiile
Esenţiale ne sunt întrebările
Semnele, da, toate semnele, se ignoră cu bunăştiinţă
Există întrebări cerc
Precum există şi întrebări pătrat.
Pe seară, într-o margine de oraş
Exista o eleganţă ascunsă în înaintarea aceea înceată, exista oraşul acela mare reprodus ca o pleaşcă întinsă în bălţile-încă-apă, existau un fel de bătăi ritmate de paşi grăbiţi şi gulere trase peste vieţi ascunse între gulere largi.
Abisuri 