Omul răstea cuvântul şi cuvântul nu se răstea la el
Era un dezechilibru perfect între om şi cuvânt.
Cuvântul îşi susţinea cauza
Punctul
Priveliştea
Cuvântul îşi argumeta verticalitatea
Omul era una cu iarba
Cu apa şi cu pietrele
Cu frunzele moarte şi ele …
Undeva departe se făceau afirmaţii apăsate
„Orizontalitatea percepţiei
Incompatibiliatea perpendicularei
Omul şi cuvântul
Rosturi ascunse şi totuşi rosturi”
Cuvântul tăcea omul şi omul nu asculta
Era un dezechilibru imperfect între om şi cuvânt.
Reclame
cuvântul acest prieten al omului, fie că tace fie că nu……
Prieten sau dusman ? Numai de om depinde…
așa e 🙂
si totusi … „La inceput a fost Cuvantul.”
Omul e o subsecventa.
Si mai inainte de inainte a fost vointa. Omul a urmat ca repercursiune.