Coana Mare şi digitalizarea

Coana Mare se născuse în altă epocă şi asta se simţea. Pur şi simplu Coana Mare nu mai înţelegea lumea în care trăia, îşi tot căutase Coana Mare reperele până într-o zi de marţi la ora zece dimineaţa când şi le găsise. Existau întâmplări cărora Coana Mare le ataşa o importanţă hotărâtoare. Întâmplarea făcuse să plece fi-su cel mare “dincolo, cu familie cu tot, într-o marţi pe la zece”.

Si dus a fost, “în interes de serviciu sau nu” Coana Mare rămăsese fără nepoţi. Şi tare îi era greu Coanei Mari fără nepoţi. Căci Coana Mare îşi retrăia “tinereţurile” prin ochi nepoţilor. În lungile şi întunecate seri la focul şemineului, între două certuri şi patru ţipete, Coana Mare îşi amintea …

Până la vârsta de 20 de ani crescuse Coana Mare ca iedera. Verde şi fără Internet. Verde – relativ sociabilă, crescuse Coana Mare, Coana Mare avea filtrele ei proprii , filtre “manuale”. Verde-în-reţea crescuse Coana Mare, Coanei Mari îi plăcea să atingă, să simtă, să miroasă, să audă, să bârfească. Coana Mare îşi avea prietenele ei, să le numere pe degete şi alta nu, nu mai multe de zece. Nu mai mult de zece dar tangibile.

Nu avea Coana Mare Internet pe vremea aceea, Coana Mare citea printre rânduri pe vremea aceea, citea în ochii oamenilor, în figura sprâncenelor – aveau sprâncenele pe vremea aceea o figura acru-amară, învăţase Coana Mare să descifrez profilul unghiurilor, umbra proiectată de grosimea sprâncenelor şi … câte şi mai câte. Era Coana Mare specialistă în sprâncene, unghiuri şi rânduri la vremea aceea. Citea Coana Mare cărţi pe vremea aceea, da , multe cărţi pe vremea aceea cărţi cu tuş lipit de degete. Vroia să ştie cât mai multe, să cunoască Coana Mare, vroia să trăiască puţin prin viaţa altora, nu-i era suficientă Coanei Mari propria viaţă, vroia Coana Mare versiuni, versiuni diferite de viaţă.

Coanei Mari îi plăcea la nebunie să ia notiţe din viaţă, îşi scria Coana Mare viaţa în jurnale pe care apoi le punea “bine”, bine de tot şi apoi le cauta până-i ieşeau peri albi. Nu existau motoarele de căutare şi nici blog-urile pe vremea aceea … era obosită Coana Mare de atâtea căutări pe vremea aceea.

Când n-o găsea în cărţi, viaţa celorlalţi Coana Mare cerea voie “să iasă afară”, mama ei o lasă să iasă afară, măcar scapa de întrebările ei în buclă, mama ei era bucuroasă mama Coanei Mari să scape puţin de “Coană” şi învârtitul ei în jurul detaliilor. Când o lăsa mama ei să iasă afară, Coana Mare îşi caută “alea maxim zece prietene”, prietenele ei tangibile şi apoi imaginau împreună o groază de jocuri, pe vremea aceea jocuri erau reale, se juca Coana Mare pe vremea aceea atingând astfaltul, creta, şotronul, pietrele, genunchii zdreliţi, zbura în lună şi în stele Coana Mare pe vremea aceea. Îşi imagina multe lucruri pe vremea aceea Coana Mare, vremea aceea era o lume închisă cu mii de lacăte, Coana Mare vedeam lăcătele şi închidea ochii, era modul ei pe atunci a se conecta la lume.

Închidea ochii Coana Mare şi-şi imagina lumea. Respirând profund Coana Mare pătrundea lumea. Avea lumea pe vremea aceea nenumărate arome, mirosea a trifoi vara pe vremea aceea, Coana Mare socializa cu lăcustele, cu albinele, cu fluturii pe vremea aceea. Noaptea se lăsa relativ târziu pe vremea aceea, nu exista Internet pe vremea aceea, evenimentele erau provocate de mama Coanei Mari. De bunicul Coanei Mari. De bunica Coanei Mari. Coana Mare riposta şi ea cum putea la apelul de la ora zece. Refuza Coana Mare politicos să răspundă la apelul de la ora zece. Evenimentul se repeta până se producea efectul şi atunci îşi lăsa Coana Mare prietenele tangibile cu evenimentele lor cu tot, tangibile la rândul lor, se spăla pe dinţi Coana Mare şi-şi vedeam liniştită de vise Coana Mare. Visul îi era unica evadare virtuală, unica posibilitate…

Revoluţia a găsit-o pe Coana Mare agaţată de un fir. Nopţi întregi rămăsese Coana Mare agăţată de firul acela creţ… Telefonul fără fir. Zile întregi tot ţesuse Coana Mare speranţe de tot felul în mijlocul comunităţii formate ad-hoc. Tangibil si ad-hoc. Veştile se amestecau pe drum pe vremea aceea, faptele tunau şi bubuiau şi Coana Mare se baricada în spatele obloanelor scorojite de timp şi apoi evada. Se deschideau lumi în nopţile acelea, se descătuşau vise zilele acelea şi Coana Mare era perfect conştientă de schimbare.

Ani buni după, tare îi era greu Coanei Mari fără nepoţi. Plângea şi sughiţa Coana Mare fără nepoţi. Se diminua puţin câte puţin Coana Mare fără nepoţi. De când cu “întâmplarea” Coana Mare îşi pierduse parcă cheful de viaţă. Nici măcar poker-ul “tangibil” cu Matilda nu mai reuşea s-o scoată de negura ei gri pe Coana Mare. Coana Mare murea în fiecare zi câte un pic, un pic mai departe , “dincolo”, fi-su cel mare fusese “notificat” de vecina de peste drum – vecina de peste drum avea profilul care trebuia şi reţeaua de prieteni care trebuia :

• se crease un “eveniment” dedicat conectării Coanei Mari
• participaseră la evenimentul “dedicat” toţi vecinii cu Coană cu tot
• se transmiteau mesage “on line” – “să facem schipe mama din când în când că-i mai ieftin”
• se accepta propuneri “on line”
• se replica “on line” “dar’ar dracu’n capu’ ei de technologie”

Sosise tehnicianul cu instalarea într-o joi,  Coana Mare devenise într-un final conectată într-o vineri, pe la cinci.

De când cu Internetul, şi Google-ul şi “like”-urile şi forumurile şi reţelele de tot felul, dreptul la opinie era printre puţinele luncruri ce-i rămaseră tangibile Coanei Mari. Ţinea Coana Mare la dreptul ei de opinie ca la ochii din cap. Când avea ceva de spus, Coana Mare o scria “în blod şi cu MAJUSCULE, ca să fie clar”. Când îi plăcea ceva în mod deosebit Coana Mare dădea “share” spre ţaţa Aglaia. Apoi, ca să fie sigură de situaţie, Coana Mare ieşea în ogradă şi verifica “recepţia” : “ai primit share-ul Aglaie?” Aglaia notifica de primire şi Coana Mare îi afişa un Smiley pe zid. Nu-i plăceau în mod deosebit Coanei Mari zidurile, erau unele prea mâzgălite cu tot felul de aiureli de o cromatică greu de definit. Coana Mare folosea zidurile doar la ocazii cu totul şi cu totul speciale.

În rest Coanei Mari îi plăcea să partajeze, coanei Mari îi plăceau partajele, Coana Mare ajunsese dependentă de partajele altora. Oamenii partajau vieţi, vise, opinii, fotografii cu pisici:

• ei-şi-lumea din-spatele-ei
• ei-şi- călătoriile-lor-în-cele-patru-colţuri-din-lumea-asta-mare
• ei-şi-vecinul-Mitică-de-peste-drum
• Neluţu-la-beţie-sprijinit de gard
• Aglaia-şi-papagalul

Coana Mare trăia dincolo de zid partajată între vieţile “prietenilor”, între pisicile şi prăjiturile prietenilor. Google îi plăcea în mod deosebit Coanei Mari , răspundea la orice întrebare “pâna şi murături îţi spune cum să pui, cum să nu-ţi placă?”

La absolvirea facultăţii i se spusese Coanei Mari cama asa:  “valoarea adăugată a celor şase ani de studii constă în capacitatea de a găsi orice, oriunde, cât mai repede”. Internetul era atunci în epoca sa de piatră. Ani mulţi după “valoarea adagata a celor şase ani de studii” îi era perimată Coanei Mari. Perimată ca şi epoca “aceea” în care îi erau încă rădăcinile. Reperele.

Coana Mare se regăsea conectată. Ultra-conectată. Conectată cu viaţa celorlalţi, conectată cu visele celorlalţi, conectată cu necunoscuţi, o mulţime de necunoscuţi, le vorbea Coana Mare de peste mări şi ţări, îi răspundeau necunoscuţii aceia de peste mari şi ţări, făcea parte Coana Mare dintr-o mare comunitate virtuală, avea subiecte de discuţie Coana, avea fire de discuţie, avea opinii Coana Mare pe care le susţinea, avea Coana Mare afinităţi, iubea şi dispreţuia Coana Mare on line, gătea Coana Mare on line, visa on line,  poker-ul cu Matilda tot on line îl juca Coana Mare. Maioneza făcută după sfaturile bunicii era acum doar o imagine perimată a unei epoci perimate la rândul ei.

Prea mult ulei taie epoca.