Enigma bulinelor


Pasiunea pentru dezlegarea misterelor îi fusese provocată Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei.

Criminalistul îşi aducea aminte şi acum, ani buni după, de fustiţa Mihaelei, era o fustiţă scurtă cu buline gri. De fapt nu putea garanta nimic Criminalistul în ceea ce priveste culoarea bulinelor, pe vremea aceea toate bulinele erau gri, ceea ce le evidenţia într-un fel sau altul era eventual nuanţa gri-ului. Erau de exemplu niste buline de o nuanţă gri-închis, genul de buline bune la toate, când se plictisea, Criminalistul apăsa pe ele într-o doară, nu se întâmpla nimic, bulinele acelea, de un gri-închis, nu trebuiau apăsate, bulinele acelea, de un gri închis, trebuiau rotite. Bunica îl învăţase pe Criminalist să întoarcă bulinele pe la şapte ani “să nu te apropii de bulinele astea înainte de şapte ani, sunt bulinele toxice pentru copii mici” îi spusese Bunica atunci, pe vremurile acelea gri. Toxice şi degeaba, curiozitatea nu deschidea chiar toate porţile la vremea aceea.


Odată învăţată utilizarea bulinelor, urmase apoi o lungă perioada în alb şi negru, perioadă rămasă în amintirea Criminalistului drept perioada “porţiilor mici, foarte mici”. Pasiunea pentru dezlegarea misterelor i-a fost provocată Criminalistului de tocmai frustrarea provocată de mărimea porţiilor, mereu aceeaşi porţie la mereu aceeaşi oră, şapte fără zece luni, şapte fără zece marţi, şapte fără zece joi, şapte fără zece vineri, şapte fără zece sâmbătă. Miercurea era rezervată pe vremea aceea şotronului iar duminica, oh , duminica, duminica să făcea economie. La aproape tot. Se deschideau larg ferestrele şi se lăsa imaginaţia s-o ia razna. Era singura excepţie posibilă. Duminica se adunau ziare şi castane, se strângeau borcane, se spălau borcane, se adunau borcane într-o plasă de culoare roşie. Apoi se lua o pauză, se rotea o bulină, nu se alegea canalul, pe vremea aceea posibilităţile erau limitate, extrem de limitate, se dădea cu banul “1 sau 2 ?” şi apoi se urmarea timp de zece minute sau poate mai puţin programul până când totul devenea gri, mult prea gri şi atunci se rotea bulina de nuanţă gri închis în sens invers, se închideau ferestrele şi apoi se deschideau sufletele.

Pasiunea pentru dezlegarea misterelor i-a fost provocată Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei, aceleasi buline gri, într-o aceeaşi mişcare bătută de vânt seară de seară, aceleaşi zece minute de ritm în bătaia vântului, aceeaşi mişcare, aceeaşi provocare de a răsturna ordinea lucrurilor, de a trece dincolo de cutia dreptunghiulară, dincolo de furnir-ul prăfuit, dincolo de prea-previzibilul fustiţei, dincolo de cele zece minute, aceleaşi zece minute de ani de zile. Ar fi dorit Criminalistul în acea vreme să răstoarne ordinea impusă a lucrurilor, ar fi vrut să prevadă pasul următorul, să forţeze dansul fustiţei cu buline puţin, doar puţin mai spre stânga , ar fi dorit Criminalistul să pătrundă semnificaţia celor zece minute, să înţeleagă de ce taman zece minute şi nu mai multe minute, de ce mereu la şapte fără zece şi de ce mereu în aceleaşi nuanţe de gri.

Pasiunea pentru dezlegarea misterelor i-a fost confirmată Criminalistului de obiectul tuturor dorinţelor, obiectul prea-previzibilei ore “şapte fără zece luni, şapte fără zece marţi , ..”, obiectul “Dacia cu diagonală 54″, pasiunea pentru dezlegarea misterelor i-a fost confirmată Criminalistului într-o ne-anunţată zi de vineri pe la ora şapte fără douăzeci. Era o zi ca toate zilele acelea, gri – şi până la proba contrarie- previzibilă. Conform ritualului intrat în pori, Criminalistul aşteptase cu sufletul la gură ORA, numărase toate minutele, unul câte unul până îl apucase somnul, dormise puţin cât să-şi amintească unde rămăsese, îşi băuse tacticos cafeaua cu lapte, privise puţin pe fereastra larg deschisă, şi, cu zece minute înainte de ORA, învârtise bulina de un gri închis, o dată, de două ori … nici urmă de imagine, încă o dată, de două ori, un punct, doar un punct, acelaşi punct în centrul diagonalei 54. Criminalistul trăsese un pumn obiectului numit dorinţă – o observase de multe ori pe bunica, dând pumni, îşi spunea bunica “depanator de ocazie”, pumnii bunicii funcţionau, obiectul numit dorinţă îşi revenea ca prin miracol – pumnii Criminalistului nu funcţionau, erau pumni prea mici, prea slabi, pumnii lui provocau doar punctul, acelaşi punct în acelaşi mijoc de diagonală 54, punctul de la ora şapte fără zece. Atunci, în acea vineri ordinară dintr-o săptămâna ordinară, dintr-un şir de ani ordinari, atunci şi-a descoperit Criminalistul pasiunea pentru mistere de toate felurile. Chemase Criminalistul depanatorul vineri pe la ora şapte, venise depanatorul marţi pe la ora cinci, analizase depanatorul toate lămpile, una câte una, măsurându-le curenţii în toate sensurile, bănuise depanatorul condensatorul, multă vreme bănuise depanatorul condensatorul. Criminalistul nu-i înţelese logica şi-l întrebase “în ce fel?” şi mai ales “cum?” , îi explicase depanatorul logica şi motivaţiile condesatorului, confirmase într-un sfârşit şi Criminalistul implicarea evidentă a condensatorului, îi recunoscuse erezia predicţiei pasului următor, condensatorul în cauza era un rebel ascuns în faşă, rebeliunea condensatorului provocase punctul şi punctul tot restul.

Criminalistul rămăsese de atunci obsedat de predicţia pasului următor, de posibilitatea intuiţiei ca regulă general aplicabilă. Criminalistul rămăsese de atunci marcat de excepţia de la regula orei şapte. Şapte fără zece.

Trecuseră ani, ani mulţi ani de atunci, se înlocuiseră lămpile cu tranzistori, tranzistorii cu circuitele integrate, se conectaseră obiectele între ele, se crease între timp o comunitate a obiectelor conectate între ele, se desfiinţaseră depanatorii, obiectele se depănau acum singure, predicţia pasului următor devenise între timp literă de lege, dispăruseră punctele pe mijlocul diagonalei ca şi defect, obiectele se subţiaseră şi-şi căpătaseră independenţa, obiectele deveniseră aproape la fel de inteligente ca şi oamenii, obiectele devenisera “smart”, oamenii se conectau la obiecte şi apoi rămâneau conectaţi, uitau pur şi simplu că se conectaseră la obiecte, mişcările le deveneau mai fluide aşa conectaţi la obiecte. Conectarea la obiecte le permitea oamenilor să devină şi mai inteligenţi decât erau, conectarea la obiecte le permitea oamenilor să se extindă, să-şi depăşească limitele auto-impuse, să devină una cu obiectele. Criminalistul se conectase la început de tot, făcuse parte dintr-un eşantion de oameni conectaţi la obiecte. Criminalistul îşi alesese cu grijă obiectul, oferte erau multe, obiectul urmaş, obiectul tuturor dorinţelor era conectat la rândul lui la alte obiecte conectate la rândul lor. Datorită reţelei de obiecte conectate Criminalistul putea evada din monotonia momentului prezent şi anticipa astfel direcţia, tendinţa, putea prezice pasul. Criminalistului îi plăceau scenariile, se amuza de multe ori imaginându-şi posibilităţi ale paşilor în funcţie de chef, vreme sau pur şi simplu aleator. Când vroia să-şi testeze scenariile, Criminalistul striga “MyRemote!” selecţiona “alţi criminalişti, de testat scenarii”, se aşeza confortabil în faţă ecranului plat îşi salută zâmbitor “criminaliştii de testat scenarii” şi apoi le explică pe rând scenariile.

Erau uneori momente când “criminaliştii de testat scenarii” cereau anumite detalii imposibile şi atunci Criminalistul lansa un al doilea ecran virtual şi un al treilea ecran virtual si aşa mai departe în funcţie de întrebare şi apoi dădea “căutare”. Rezultatele apăreau cu viteza gândului , Criminalistul le interpreta şi apoi le corela într-un tot unitar. Datorită acestei reţele infinite de obiecte şi motoare Criminalistul se specializase în “predicţia pasului următor”, devenise un expert în predicţia pasului următor, oamenii îl căutau pe diverse probleme, Criminalistul devenise expert în transformarea problemelor în enigme, a enigmelor în scenarii, a scenariilor în fapte şi a faptelor în rezultate.

Ani în urmă pasiunea pentru dezlegarea misterelor îi fusese provocată Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei. O sclipire de moment forţată de context, un context închis cu lacăte groase. O tresărire de o clipă în faţa unei libertăţi cu durată limitată în timp şi spatiu, “şapte fără zece” timp de ani , mulţi ani de zile. O reacţie omenească în faţa non – cuvântului, a cuvântului dezgolit de sens şi semnificaţie, în faţa cuvântului plat, a cuvântului mat.

Timpul trecuse şi odată cu timpul se schimbaseră şi mentalitati şi obiecte. Criminalistul îşi luase revanşa cu vârf şi îndesat. Enigma bulinelor era deja istorie !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s