M-am intepat intr-o idee creata, mi-am privit degetul scormonind o explicatie, negasind compatibilitatea potrivita, mi-am vazut linistita de drum, exemplificand in treacat: “stiu, gusturile nu se discuta dar nici incercarea moarte n-are, ca de prea multa tacere mi-au ruginit lacatele si mi-am jurat sa-mi fie pe viitor invatatura de minte”.
Lună: ianuarie 2014
Urma scapa turma
Sirul aleator de-a lungul trotuarului inclinat, zi ploioasa de iarna, pacla ca decor, ambianta hatra a inceputului, intunericul strapuns de incercari firave, absenta restului, tot restul in afara de un tren, undeva un tren plin ochi, dai sa intri, impingi un pic, varful cizmelor negre depasind putin usa, usa incapatanat lasata vraiste.
Incalzire
Sa lasam sa curga norii
Pic cu pic
Pana la urmatoarea ploaie
Adevarata
Sa nu mai ramana nimic.
Ceasul
Se cernea o ploaie fina de nisip – de multa vreme nu se mai topise nimic, la un moment dat lipsa stropilor devenise apasatoare.
Pazitul fetei la rusi
3,2,1 „valider” si imediat, imediat dupa, invartiti butonul spre dreapta. Nu, nu spre stanga, reincepeti. 3,2,1 …
In jurul cozii … lipsa
Imi lipsesc cu desavarsire inceputurile de fraza si asta ma macina vazand cu ochii. In lipsa literei mari ma blochez in fata pauzelor din ce in ce mai lungi si sfarsesc prin a citi inceputurile de fraza ale celorlalti.
Referinte
O liniște absurdă…
Între două clipe
Se aude timpul cum trece.
“De ce absurd?”
“Pentru că e joi”
Un calm vântos …
Între două rafale
Se zvânta grîul la soare.
O pauză îngustă …
Între două margini
Se simț punctele
Cum stau la rând.
Aplauze lungi și dese …
Între două bătăi
Se construiesc referințe.
Stergeti-va pe picioare !
Imi lasasem ochii undeva lipiti de negura cetoasa a noptii scurse peste strada nu demult astfaltata. O linie inca alba taia perspectivele in doua parti relativ egale. Aproape goale cat vedeai cu ochii si-n ambele sensuri. Mai iesisera cativa vecini dar totusi mult prea putini pentru ditamai dunga. Era o iarna ciudata, golita pana la ultimul fulg “cand am plecat, in gradina mai erau ceva urme vagi, dar cu ceata asta pana si incertitudinea resturilor are castig de cauza.”
Abisuri 