M-am intepat intr-o idee creata, mi-am privit degetul scormonind o explicatie, negasind compatibilitatea potrivita, mi-am vazut linistita de drum, exemplificand in treacat: “stiu, gusturile nu se discuta dar nici incercarea moarte n-are, ca de prea multa tacere mi-au ruginit lacatele si mi-am jurat sa-mi fie pe viitor invatatura de minte”.
M-am impiedicat de o regula ciudata, de fapt nu tocmai regula ci mai degraba o odinioara exceptie devenita regula “de ce naiba uitam asa de repede amanuntele gresit considerate drept nesemnificative?” Am privit-o pret de cateva secunde si mi-am vazut de ale mele , ignorand-o pe principiul “fiecare cu propriile valori, sa evitam amalgamele fortate, uleiul iese intotdeauna la suprafata”.
La un moment dat m-am oprit brusc si am analizat totul la rece. Intepatura cicatrizase deja iar ranile devenisera iertare. Inaintasem si asta scuza toata impertenta gesturilor.
Abisuri 