Sirul aleator de-a lungul trotuarului inclinat, zi ploioasa de iarna, pacla ca decor, ambianta hatra a inceputului, intunericul strapuns de incercari firave, absenta restului, tot restul in afara de un tren, undeva un tren plin ochi, dai sa intri, impingi un pic, varful cizmelor negre depasind putin usa, usa incapatanat lasata vraiste.
Tot restul in afara de un alt tren, paralel drept in fata, tren oprit brutal, neasteptat, statie adaugata in ultimul moment. Nu coboara nimeni, cine sa prevada neprevazutul? Doua trenuri paralele, o asteptare cat un semn de intrebare, o ploaie fina de iarna, amintirea trotuarului inclinat, amintirea sirului, pacla ca si reper.
Aleatoriul ca regula ambianta.
Varfurile cizmei depasind putin usa, un anunt picat din cer “alegeti-va trenul corespunzator”, care sa va fie criteriile?
Timpul ca factor decisiv.
Trenul paralel pleaca primul, varfurile cizmelor pe astfaltul umed, varfurile cizmelor perpendicular pe directie, varfurile cizmelor undeva dincolo de usile inchise, la cald. Negru si cald.
Cei din urma vor fi cei dintai. Postulat verificat.
Abisuri 
La coborâre, da ! Dar confortul „călătoriei” ? Mai contează și cum ajungi la destinație, nu doar locul pe care te-ai clasat.
Confortul, ce termen utopic, zau asa… Eu am fost fericita ca n-am intarziat decat 15 minute. restul … rutina mama ei de rutina
Crezi ce vrei, călătorești cum vrei, îți cheltui timpii morți sau cei consumați în întârzieri, cum vrei. Eu vreau hamac, o mulatră să mă „evantaieze” cu-o frunză de colocasia, o muzică ambientală insinuant somnolentă și-un fresh de portocale.
Fiindcă îs în concediu ! 😆
Pai daca altfel nu se poate … As vrea si eu multe dar nu mai cred in Mos Craciun. Asa ca doar constat si relativizez. Filozofand.