Se cernea o ploaie fina de nisip – de multa vreme nu se mai topise nimic, la un moment dat lipsa stropilor devenise apasatoare.

Rani mai vechi isi strapungeau crusta, curioase. Miezul zilei disparea incet, topit de dune asimetrice si cotropit de launtrice indoieli « de departe ai fi zis zapada ».  Soarele nu-si mai recunostea conturul, dispareau punctele vazand cu ochii, dincolo de stropi randuiala isi ceruse demult dreptul la tranzitie. Fusese supus la vot si intr-un final acceptat. Majoritate minima, suficienta. Majoritatea emitea pareri diverse, intersectabile mai degeaba. Haosul instaurat inca dinaintea votului dadea vina pe punctele lipsa « sa aruncam cu pietre printre spatii, sa jubilam imediat dupa ».

Cand nu s-a mai cernut nimic a sunat ceasul.