Când se pornesc să cadă silabele la mine cad bolovan. Ieri de exemplu, au căzut de devenisem aproape piatră. Mă încordasem atât de tare încât m-aş fi vrut cu tot dinadinsul baltă şi nu reuşeam. Strângeam din dinţi, din gânduri doar-doar… Nu şi nu. La un moment dat s-a făcut ora zece şi am stins lumina. Concluziile de rigoare le-am tras doar azi. Este bine când poţi trage concluzii. Este un semn că ai trecut prin lume şi lumea prin tine.
Lună: iulie 2015
Neputinţă
Bate vântul printre silabe
Punctele şi-au tras linie subtire
Şi-au început să strige
În litere mari
Visam (la) rece
Articol mutat aici
O lămâie mare şi galbenă
Mutat aici
Replici în diagonală
Trăiesc într-o lume în spirală. Când mă plictisesc spăl pereţi odată mov cu replici în diagonală. Există găleţi odată pline şi culori pe terminate şi atunci schimb culoarea. Sau poate peretele. Unde nu-i dat să fie nu va fi. În nici un caz mov.
Un zâmbet în şoaptă
Am văzut dintr-un tren într-o gară două pietre gri pe un perete alb. Privindu-le în treacăt între un minut – poate mai puţin – şi câţiva călători grăbiţi am zâmbit fără să zâmbesc.
„Un zâmbet în şoaptă.”
Turma
A spus cineva ceva contra spiritului de turmă şi spunând asta a creat o altă turmă. Turma lui. Vrem nu vrem, nu scăpăm de (n)oi.
P.S. Aşa am aflat şi eu de ultima controversă a săptămânii. E rău să faci parte din turmele altora.
A fost sălbatică și i-a priit
Devenise alergică la nimic, la paharele acelea mici şi creţe. La creveţii albi şi la conservele de peşte. La rafturile goale. La vorbe şi fum. Detesta conversaţiile lungi, detesta şi luna, şi stelele, şi toată umplutura aceea degeaba dintre lună şi stele. Dintre ea și stele. Nu se simţea compatibilă cu distanţele şi cu felul acelor oameni de a umple distanţele. N-o interesa cu cine s-a încurcat Fănică de la patru de frica lui Romică de la cinci, nici cu cine s-a luat Lenuţa de gura lumii. N-o interesa nici măcar calitatea excepţională a ţuicii la cazan produsă de Nae – vecinul cu un picior mai scurt din capu’ dealului – din strugurii culeşi de Gigi de pe moşia moştenită de la un unchi de gradul trei din partea mamei, mort într-un accident de muncă la turnătoria de fontă.
Trec avioane
Îmi scârţâie dimineţile pe balcoane prost expuse, vremea plânge a ploaie. Trec avioane, elicoptere se pierd printre nori în alb şi negru.
„A dispărut gri-ul” îmi vine să strig dar nu strig. Beau.
Liftul (2)
Stăteam pe o fantă a timpului şi priveam în gol. Era atât de întuneric acolo între două etage. E viaţă multă, multă de tot între două etage. E de ajuns să deschizi ochii mari şi urechile mari şi să te laşi purtat de imaginaţie între două etage. Uneori se întâmplă lucruri ciudate, perpendiculare pe cotidianul tău. Alteori nu, doar se întâmplă. Asta-i viaţa la bloc.
Abisuri 