Bate vântul printre silabe
Punctele şi-au tras linie subtire
Şi-au început să strige
În litere mari
Cuvintele stau spânzurate
De cerul gurii
Şi înghit în sec
Imagini jegoase
După perdele roşii
Şi groase
Ele nu pot, cuvintele
Nu pot şi pace !
Abisuri 
‘Imagini jegoase’? :)) mie mi se pare ca pot, cuvintele. 🙂
Nu, nu pot. Garantat nu ! Nu e „stilul” lor.
După ce pui „r”-ul „perdelelor roșii și groase”, imaginile pot fi în continuare murdare, dar poate atunci cuvintele vor ști cum să le curețe sau ce anume este murdar și mai ales „de ce”- și atunci nu vor mai „înghiți în sec”.
În esență, si eu pledez pentru gesturi, însă tu chiar scrii bine. 🙂
😉 ca sa vezi, sa nu faci ca popa
Cum face popa? :)) La ultima mea întâlnire cu ăla in haine negre și lungi- aia„ imagine jegoasă”- m-am comportat admirabil: l-am plătit înainte, ca pe… cele mai vechi reprezentate ale muncii retribuite, și n-am zis o vorbă. Însă e greu de crezut că aș putea vreodată să-l imit- mimetismul meu nu este atât de abil.
Întotdeauna bate vântul printre silabe (cel puțin la noi în oraș) în alte părți am auzit că e liniște și toate silabele sunt la fel de rotunde și grase.
Intotdeuana? Cum asa?
Da. E furtună și vânt. Uneori le ondulează frumos, alteori le zbuciumă de nu se văd. E un ținut cu vreme mai capricioasă aici, la mine.
Stai să vezi cum e când se pornesc să cadă silabele la mine. Ieri de exemplu, au căzut de devenisem aproape piatră. Mă încordasem atât de tare încât m-aş fi vrut cu tot dinadinsul baltă şi nu reuşeam. Strângeam din dinţi, din gânduri doar doar iese de-o explicaţie care să treacă drept explicaţie. Nu şi nu. La u moment dat s-a făcut ora zece şi am stins lumina. Concluziile de rigoare le-am tras doar azi. Este bine când poţi trage concluzii. Este un semn că ai trecut prin lume şi lumea prin tine. Este un semn că ai mai învăţat ceva, că nu ţi-ai agăţat silabee de limba degeaba pentru a le folosi poate nu chiar cum trebuie puţin mai târziu. Scrisem la persoană a două intenţionat. Despre mine scriu scriu la pesoana întâi şi la persoană întâia scriu în generar rar. Desigur, totul e relativ. În rest privesc şi iau notiţe. Şi, când consider că sunt destule notiţe ca să iasă de-o poveste dau drumul la silabe şi povestesc. Ieri am tras concluzia că mulţi oameni cred că toate poveştile sunt despre mine. ŞI că mulţi oameni încearcă să se regăsească în poveştile mele. Când se regăsesc fix pe dos îşi manifestă nepotrivirea în fel şi chip. Unii nu zic nimic. Adică ignoră şi trec mai departe. Alţii lasă semne şi spun că poveştile mele sunt mincinoase, că nici vorba să fie cum spun eu, că ei sunt fix pe dos, că eu sunt atât de bătrână şi atât de obosită încât nu pot înţelege. Cam aşa s-a pornit ieri şi e bine că s-a oprit. Am învăţat să ignor şi să consider că fiecare este egosit în felul lui. Unii mai tare ca alţii.
Oh! Nu te lăsa atinsă de mâini murdare, ai grijă de cuvintele tale, furtunoase sau timide, calde sau reci, cuminți sau rebele. Tu știi că sunt ochi care murdăresc, sunt mâini care sparg și guri care otrăvesc. Da, fiecare are o doză de egoism, dar trebuie să ne cumpărăm lesă. Lesă scurtă și s-o ținem legată.
Eu îți înțeleg poveștile. Am citit tot felul de păreri la tine… dar eu chiar simt că văd acolo, în mijocul furtunii. Fruntea sus, suflet frumos și mâna pe peniță. 🙂
Învăţăm, învăţăm, trebuie să socotim fiecare ocazie drept lecţie de pus la cap. Ce-am băgat eu la cap din chestia asta? Că trebuie mereu găsit tonul potrivit pentru a elimina orice urmă de posibilă intenţie de generalizare. Când am scris nu m-am gândit deloc seama că se va interpreta drept „universal valabil”. Ca să vezi , unde dai şi unde crapă. A fost totuşi interesant căci nu ştiam cum e să devii atât de partajată şi vizualizată peste noapte. Greu, greu cu „celebritatea”, parol. Mă retrag în vizuină, e mai bine acolo.
Dacă nu pot, vor putea. Nu trebuie forţate, se va potoli şi vântul…
Nu, ne le voi forta. Niciodata. (Cu)vant sau fara.