Mi se prinsese dimineaţa de păr cu dinţi de iarnă, eu luasem o linguriţă mică şi amestecasem în cafeaua amară.
Era atât de vară … şi totuşi … Plecaseră aprope toţi lăsând jaluzelele trase. Se molipsiseră apoi şi florile şi fluturii deveniseră păsări şi oamenii tot nicăieri. Numai eu continuam să amestec visând (la) rece.
Reclame
Câtă singurătate e în anotimpul cuvintelor tale 😦
Cam bate vântul …
😦