Am văzut dintr-un tren într-o gară două pietre gri pe un perete alb. Privindu-le în treacăt între un minut – poate mai puţin – şi câţiva călători grăbiţi am zâmbit fără să zâmbesc.
„Un zâmbet în şoaptă.”
„Oamenii au apucături bizare” citeam parcă pe faţa lungă a tipei din faţă şi continuam să zâmbesc între două apucături şi-un tunel.
După tunel, cum priveam pe peron pe stânga, un cerşetor dădea să urce şi reuşea. Avea o sacoşă mare şi veche şi un miros de-ţi muta locul. Am intersectat fără să vreau privirea tipei din faţă, ne-am zâmbit că nişte vechi cunoştiinte şi ne-am mutat la capătul opus. Cerşetorul a făcut ca şi când nu, şi-a aranjat sacoşa pe scaun şi cam atât. Mi-a fost milă de el, am dat vina pe peron şi mi-am adus aminte de pietrele gri pe peretele alb. Îmi coloraseră ziua.
Abisuri 
f generos din partea ta sa insinuezi ca un cersetor ti-a colorat ziua.
Am fost mirată când am aflat că albul e compus dintr-o multitudine de culori.Cu această definiţie e zăpezii am rămas. De unde şi treaba cu culorile. Gri-alb-puternic olfactiv, cotidianul colorează cum poate.