Îmi scârţâie dimineţile pe balcoane prost expuse, vremea plânge a ploaie. Trec avioane, elicoptere se pierd printre nori în alb şi negru.

„A dispărut gri-ul” îmi vine să strig dar nu strig. Beau.

Sorb ziua cu o linguriţă – degetar şi număr. Trei câte trei, uneori câte patru. Eu zic că-s trei, tu mă contrazici , eu sorb. Eu ascult zgomotul norilor.

E atât de alb.