Stai, îi zic. Stai un pic. Apoi îi sorb stopul de transpirație care i se scurge pe gât și deschid larg fereastra. La naiba cu căldura asta umedă, era mai bine în deșert. Deșertul. Dromaderii. Dunele. Noi. Rosește. Roșesc. Tac. Zâmbește și scoate din frigider o sticlă de Prosecco. La mulți ani, iubitul meu, îmi spune, iar eu o sărut lung, așa cum doar eu știu să sărut. Dă din cap că da. O să mai trăim mulți ani împreună. Lumea ei. Lumea mea. Lumea noastră. De afară se aude un claxon. Nu ne golim paharele.
Abisuri 
Lasă un comentariu