Am început deodată să număr :
Trei şiruri de câte trei
În nuanţe de mov
Un sub-şir da, un sub-şir nu
Toate “en degradée”
Lună: aprilie 2013
Pe fuga
De obicei doar exist, observ si las lucrurile sa se petreaca in voia lor. Doar observand, din cand in cand ma petrec si eu odata cu lucrurile intr-o rezonanta putin diferita de medie si cand se intampla asta, maresc rezolutia clipei tragand-o de margini pana simt ca da sa se rupa si apoi testez calitatea trairilor si senzatiilor pana nu ma mai pot. In caz de trairi remarcabile, dau cu semne in stanga si in dreapta, fiori, culori, mirosuri, amestecuri imperfect dozate, le stochez la loc caldut si sigur si-mi continui existente purtata de rutina.
Scurgeri
Începând cu nouă fără zece
Timpul a început să se scurgă în sensul lui.
Părea obişnuit, de-a dreptul blazat
Noi, ceilalţi, tăceam şi-l lăsăm
Să-şi facă veacul.
Afară aproape ploua
Afară aproape îngheţa
Afară aproape că nimeni nu mai credea
În scurgerile normale.
De câtăva vreme numai excepţii
Devenite încet-încet
Cotidian cu acte în regulă.
Pe la cinci şi jumătate
Lumea a început să se rotească
În jurul zilei aproape terminate
Ore total epuizate
Au început să-şi dea demisia
Una câte una
Până când totul s-a retras
În colţul său
Lăsând restul să treacă.
Origini
Timp de o trecere rapida, m-am regasit.
Exista, acolo, un fel imposibil de descris in cuvinte, de a trai clipele pana la capat, imperturbabila trecere dincolo de aparente.
Exista, acolo, un mod sublim de a ignora detaliile dure, zambindu-le larg, lasand la vedere doar siruri de dinti albi, perfecti aliniati.
Africa
Erau niste frunze mari si verzi catarate in varful unor trunchiuri gri, inelate. Stateau undeva sus de tot si-si transpuneau existenta efemera intr-un gri nu foarte inchis perturbat doar din cand in cand de cativa nori, in trecere. Mirosea a lemn ars si bere la pahar, ma uitam din cand in cand la frunze, din cand in cand la fum, inchideam ochii si simteam. Pana nu mai puteam. Apoi deschideam ochii si auzeam.
Relativ departe
Picioarele tipului de langa mine se odihnesc larg-lungite undeva pe sub scaunul din plastic alb. Imaginea scaunului din plastic alb imi vantura gandurile, afisandu-le cu nonsalata mirosuri de lemn ars, fum alb si mici grasi sub umbrele prafuite in culori spalate de ploaie. Tarabele din fata „Leului”, or mai fi?
Disparitii
Camelia era o fata finuta, inaltuta, aproape blonduta. Camelia avea o voce suava, vorbea incet, pe tonuri inalte, zambea des si nu tinea niciodata cu tot dinadinsul sa-si dea cu pararea. Nici sa iasa in fata, nici sa fie prietena cu toata lumea, nici sa-si povesteasca cu lux de amanunte vacantele de vara la bunici.
Trei euro
Printre pasi, mirosul pietrelor spalate de nenumarate ori de ploi-fluvii, acum uscate doar de briza inceputului de zi, invaluie cartiere selecte cu exceptii cu tot. Undeva, o coada practic in formare, pentru moment doar ghem latit pe trotuarul lat, da semne de ambuscada.
Amurg, exosphere
Gurile rele nu vorbeau degeaba
Gurile exprimau
Senzatii tocmai bune
De povestit.
Cotitura
De ceva vreme lata palpez vidul intr-o miscare plata. Ii simt asperitatile la lupa si, trecandu-i cu vederea neinsemnatele aparitii, incerc marea cu degetul la prima cotitura. Imediat dupa colt, spre stanga, realizez eroarea de directie si incep sa regret amarnic vidul anterior. Macar stiam la ce sa ma astept.
Abisuri 