Fabric slogane
Pe masura situatiilor.
Aliniate cerintelor
Si preferintelor.
Lună: Mai 2013
Liliacul
Stau agatata de un gest
Pe care-l pandesc de dupa colt
Anticipandu-i trecerea
Din ce in ce mai tardiva.
Prototip
Nu stiu sa fac marketing cu mine
Consider produsul mult prea compact
Incasabil,
Inflexibil,
Imposibil
Pentru o utilizare de larg consum.
Fructul interzis
Ne povestea ca nu i-a placut niciodata kiwi-ul, nici lui, nici sotiei lui. Nu stia exact de ce, probabil pentru ca il considerau mult prea simplu si mult prea verde.
Cand i s-a nascut fata, si-a propus sa fie un tata model si imediat dupa primul an de viata a incercat sa o obisnuiasca cu de-acum celebrul „nici o masa fara fructe”. A inceput relativ simplu si verde, un fruct mic imediat dupa masa de pranz, aproape rotund, cu lingurita. Copila musca, simtea si inghitea in tacere. Apoi zambea si musca din nou. Privind-o, multumea sortii pentru simplitatea actului si rezultatul scomptat si continua identic zile in sir.
Legata la ochi
Tarziu
Dau picurii la o parte in cautarea cerului, zambetul imi ingheata pe buze, e aproape tarziu si e tare departe.
Scot un deget din ascunzatoare, el simte mediul inconjurator, se jura ca-i ultima data pe ziua de azi si apoi intra zgribulit la loc.
Corabia
Era vorba despre o corabie scufundata, nu se stie de ce, nu se stie nici exact unde. O corabie petrolier pierduta pur si simplu din vedere. Gurile rele spuneau multe, cine avea urechi de auzit putea acumula pareri diverse. Unda de soc a trecut relativ repede, nici doua saptamani mai tarziu aproape nimeni nu-si mai amintea faptul cu certitudinea petrecerii lui suta la suta. Imediat dupa unda de soc, mare parte din oamenii au uitat pur si simplu ca a existat vreodata o corabie-petrolier scufundata nu se stie de ce, nu se stie unde si, nu de foarte mult timp, nu se stie exact cand.
Franturi
Am promis ca voi reveni cu detalii, si pentru ca e vremea muzeelor si a noptilor fara griji, iata-ma !
Uneori am nevoie urgenta de arta si atunci privesc la stele (daca sunt) si-mi pun cate o dorinta. Setea asta ma ia de obicei pe neasteaptate si, odata servita, se sterge tacticos pe bot multumind sortii de oportunitatea oferita si oferindu-i la randul sau in dar senzatii de durata, pline de culoare.
Dialog
Nu curgeau vorbe, lacrimile se uscasera de mult, curgeau doar siroaie de trairi. Priveam drept si adanc oamenii din fata mea. Fara sa vreau depasisem limita, „dincolo” spatiul era la liber, aparentele isi parasisera de mult formele, prea multul cuvintelor dadea semne de oboseala, si totusi … cate provocari in spatele non-cuvintelor. Incercam sa le prind privirea intr-o ipostaza oarecare. Incercam pe rand farmecul legaturilor directe, cate doua perechi de ochi en „tête à tête”, o secunda cat un camp, toleranta pusa la zid, violenta zdrobita de un toc tocit de prea multe incercari, cateva alte alternative, o identitate culturală, doua imediat dupa, si cate si mai cate.
Ite
Itele mi s-au parut incurcate rau de tot inca de dimineata, dadea sa ploua si nu reusea si cand am deschis usa pentru prima oara am constatat resemnata balamucul: anotimpuri puse unul peste altul, stari ciudate, uneori prea cald, alteori frig rau, senzatii ametite de prea putine ore, doua mâte pierdute in peisaj, o cutie de ciocolata cu alune de peste mari si tari, inceputa si neterminata, solutii si scenarii, impact mai mult sau mai putin important, concentrare cat a permis patura, chiar un pic peste ca patura era intrata bine la apa, impozite si taxe adunate la un loc, minusuri lipsa, genuri amestecate – cine naiba a inventat neutrul? – si asa mai departe.
