Zboară cormoranule, zboară!

Eu ma ocupam de flori, el se ocupa cu găurile. Împreună formam un cuplu ciudat dar stabil. Uneori metaforele mele îl destabilizau dar senzația nu dura mult și nu lăsa urme. Ne înțelegeam din priviri și construiam din fapte. Pe vremea aceea, cel mai mult îmi plăcea să gust sarcasmul serialelor americane. „Sub Pământ SRL” ma făcea să mă simt vie. In comparație cu alții, mai aveam o șansă.

Continuă să citești Zboară cormoranule, zboară!

Reclame

Nuanță lipsă

 

Sparge-mi inima
În 4 sentimente 
De egală importanță 
Repartizate uniform 
Și lipite cu o doză infinită 
De speranță
Pe linia paralelă cu lumea
Ce ne desparte 
În patru emisfere nordice
Din neant și complet absurd  
Inventate.
Stoarce- mi sufletul
Cu tine cu tot
Cât poți de fin
Și de meschin
Și apoi trimite mesaj 
Că -n lipsa unui anumit tip de nuanță 
Nu mai există 
Nicu urmă de speranță 
Că orice ai face
Și oricum te-ai învârti
Nu vei putea niciodată
Prea  rezistent la mine
Să devii
Și de aceea uneori te rupi și fugi
Călcând totul în picioare 
Complet indiferent
La urma care doare 
Căci tu, îmi scrii cu două – trei virgule
Lipsă,
Tu ești indemn 
De vis degeaba și deplin…

Fericirea de a fi

Fericirea de a fi

Literatura ca utopie

E rană vie urcată cu forța într-un Audi 4 și lăsată să curgă la vale. Șosea îngustă, arbori pe margine cât cuprinde și-n rest, o muzică în surdină. Oamenii încă dorm, orașul e în pantă, sufletul ei se prelinge la vale. Nimănui nu-i pasă. Și-n definitiv de ce i-ar păsa? Semnificația gestului le-ar scăpa printre degete și proporțional, raportat la numărul de necunoscuți care ar avea o opinie de exprimat, numărul celor care ar da o secundă dintr-o viață să asculte și, un pic mai mult, să o înțeleagă, s-ar dovedi constat nesemnificativ de mic.

Vezi articolul original 275 de cuvinte mai mult