Durerea degetului mare

Îmi calc degetele pe rând cu fiecare talpă şi apoi mă plâng că mă doare şi calc din nou pentru că aşa sunt eu, îmi place să mă calc, să mă tăvălesc în noroi şi apoi să mă arăt lumii aşa, tăvălită şi apoi să mă plâng că mă vede lumea aşa cum nu ar fi trebuit să mă vadă.

Continuă lectura „Durerea degetului mare”

Anunțuri

Tu n-ai dreptul la pasul pe lângă

Există zile în care urci cu încălţătorul şi cobori împins. Când te trezesti singur cuc şi-ţi bei cafeaua singur cuc gândindu-te cum e să nu fii cuc. Există zile când îţi vine sa-ti dai replay şi să faci totul pe dos, să nu mai faci, să faci cu încetinitorul , să te faci că faci, să dai impresia că faci.

Continuă lectura „Tu n-ai dreptul la pasul pe lângă”

Într-un sfârşit plecase sorbind din doza de bere

Nu înţelesesem de la început că-mi spunea că semăn cu o actriţă. Îmi scosesem căştile de pe urechi, îl privisem lung şi mi se paruse mai tânăr decât era. Îi cădea părul şi mirosea urât, a stătut amestecat cu alcool şi alte chestii. Îmi răsufla prea aproape şi continua să-mi spună şi eu continuam să mă întreb ce vroia să-mi spună.

Continuă lectura „Într-un sfârşit plecase sorbind din doza de bere”

Tu – cea fără de sfârşit, el – cel fără de-nceput

Şi avionul pleca, într-un sfârşit, încet, se retrăgea încet şi deodată cineva anunţa ceva – era un caz de forţă majoră – şi avionul revenea şi deodată se stingea totul şi devenea plumb şi plumbul apăsa tare, din ce în ce mai tare, şi se făcea cald, din ce în ce mai cald şi era atât de linişte, încât îţi venea să ţipi, să-ţi dovedeşti că (încă) mai exişti şi, de fapt, nu se întâmpla nimic, tipul de lângă tine mirosea şi mai tare a transpiraţie, motoarele tăceau, şi culoarele tăceau, şi oamenii aprindeau telefoanele mobile şi-şi dovedeau că există, şi stewardesele spuneau că nu ştiu, că se mai întâmplă, că se va da anunţ să se ştie ce şi cum, dar nu se ştia când că era beznă, o beznă din aia s-o tai cu cuţitul şi era cald, îngrozitor de cald, şi tipul de lângă tine se foia, şi tipii din spatele tău se foiau, şi tu simţeai că nu mai exişti şi-ţi părea rău că ai încetat atât de brusc, atât de departe, atât de îngust să exişti.

Continuă lectura „Tu – cea fără de sfârşit, el – cel fără de-nceput”

Pe tavan

Şi te agăţai de tavan, te ţineai strâns cu toate degetele strânse tare, tare de tot până se înroşeau toate degetele şi cădeau unul câte unul şi se făceau cioburi şi mă puneai pe mine să strâng toate cioburile şi eu scoteam o mătură fină şi te gâdilam tare, cât puteam eu de tare şi tu spuneai că aşa face doar mustaţa şi-ţi strângeai cioburile şi le lipeai la loc şi eu luam mătura şi apoi luam făraşul şi apoi dispăream puin , foarte puţin, cât să-ţi lipeşti toate cioburile la loc până să devină din nou degete şi apoi mă întrebai unde sunt şi eu îţi spuneam unde şi nu ştiu dacă mă credeai pe cuvânt dar dădeai impresia că şi apoi mă întrebai în ce culoare şi eu îţi spuneam „în verde” şi mă miram că mă tot întrebi, doar ştiai foarte bine ce culoare şi apoi mă puneai pe mine să întreb şi eu nu ştiam întrebările pe de rost şi aunci le inventam, una câte una, una peste alta, una după alta până nu mai rămâneam decât eu, departe şi tu mă imaginai şi mă întrebai dacă sunt şi eu îţi spuneam că sunt, că aş putea fi şi atunci te agăţai din nou de tavan şi strângeai cât puteai tu să strângi de tare şi-mi spuneai că n-ai cum să dormi, cum dracu’ să dormi acolo, agăţat de tavan cu degetele făcute cioburi şi cioburile făcute degete şi eu te credeam pe jumătate, erai prea sus şi prea departe ca să fie adevărat.