Uneori mă simt agăţată de o funie în trecut
Funia aceea dimprejurul gâtului
Care doare, strânge şi plouă
Cu fragmente inexplicabile
Logica ascunsă îmi scapă
(Cineva a ascuns-o atât de bine
Încât în prostia mea m-am plictisit s-o mai caut)
Lună: Aprilie 2015
Plouă cu nimeni
Plouă cu nimeni şi tu continui să scrii. Tu continui să te îmbraci în cuvinte înmuiate de ploaie. Ud până la ultima silabă, tu continui să nu mai exişti. Eşti undeva între două adrese, ascuns între un pseudonim ales la întâmplare şi o imagine cu flori şi cu cer şi cu soare, aleasă la întâmplare.
Sunt praf !
(continuare)
Mi-aş dori uneori
Să (redevin) piatră
Pietrele se consumă
Mai încet ca oamenii
La spaţii publice
E greu să trăieşti între două pietre. Uneori doare atât de rău locul încât îţi vine să iei un furtun, să dai drumul la apă şi să laşi apa să-şi facă de cap. Să cureţe frunzele, praful, insectele moarte.
Uneori e atât de strâmt locul încât îţi vine să devii insectă. Să te laşi luat de apă. Să faci pe mortul şi să te duci. Unde o vrea apă să te ducă.
Epoca, cu personaje cu tot
Se ia o foarfecă ascuţită bine
Se testează pe ambele părţi
Foarfeca
Să lucească,
Să sclipească
Să taie bine
Se taie apoi amintirile în patru
(Egale sau nu, părţi să fie)
Se taie firele, toate firele
Până la ultima silabă
Vidul
Citiseşi printre rânduri şi-ţi făcuseşi o părere. Părerea ta, cuvintele tale îmbrăcând gândurile tale. Răspunseşi în consecinţă, aliniat la „epoca aceea”, la personajele epocii. Uitaseşi ghilimelele, te crezuseşi pentru o noapte personaj. Visaseşi frumos în noaptea aceea, schimbaseşi epoca şi anii şi îţi fusese tare bine.
Brusc – forţat
Gestul – ştii tu care
A durut mai tare
Decât intenţia
Părerea
Mărturisirea
Amintirea
Virgula
Un sfert de veac mai apoi
Mă împart la doi
Îmi dă cu virgulă
O virgulă paralelă cu mine
Cu tine
Cu noi
Un sfert de veac mai apoi
Închid anii între pleoape
Şterg virgula şi plec mai departe.
Eu cu muza mea
Mi s-au lipit de degete
Întâmplările acelea
Rotunde ?
Pătrate ?
Triunghiulare ?
(Eram atunci prinşi într-un cerc)
Tu,
La mijlocul întâmplărilor
Eu,
La capătul degetelor
Cârligul
Îţi simţi inima cârlig
E atâta adevăr prins de frânghia aceea
Încât au început să te doară
Toate gândurile
Toate ne-spusele
Toate câte ar fi putut fi
Şi n-au fost să fie.
