Unele lucruri nu se schimbă niciodată

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Scara rulantă de la „Universal”, hala veche devenită nouă, devenită din nou veche, trecerile de pietoni deplasate la stânga, la dreapta … Vechii traversează pe lângă, le-a intrat în sânge vechea cărare, vechii se salută din priviri, se caută printre amintiri, vechii imortalizează amestecându-se acolo, în vechea piaţă, cu tot restul.

Continuă lectura

De-ai ştii ce mă urăsc

De-ai ştii ce mă urăsc când fac totul în pofida voinţei, în pofida mâinii, a creierului, a degetului mic, când fac totul fix pe dos şi dosul îl întorc cu fundul în sus şi apoi realizez că sunt în acelaşi punct P din care nu mă mişc, din care nu mă aud, nu mă văd, nu mă simt, că sunt în acelaşi punct P, acel static monoton pe care-l detest mai presus de toate, mai presus de mine, de toţi ceilalţi, acel static care rezistă punctului P şi degetului mic, şi gândului şi mâinii, şi creieului.

De-ai ştii ce mă urăsc când nu mă urăsc îndeajuns pentru a nu mai fi.

E ca şi cum

E ca şi cum ai auzi apa susurând şi ai cauta şi ai analiza la rece, la cald, ai pune mâna să simţi, ai găsi originea şi ai telefona. E ca şi cum ţi s-ar spune să vezi, să te duci să notezi un număr, să te duci să-i asociezi un nume. E ca şi cum ai lua liftul şi ai apăsa pe butonul care trebuie, butonul de deasupra ta şi apoi ai coborî fix deasupra ta şi ai constata că acolo, fix deasupra ta, nu există nimic din tine, nici măcar o uşă verde cu un număr mic inscriptionat pe tocul uşii. E ca şi când te-ai rezema ameţită de peretele galben şi ai încerca să-ţi revii, să-ţi spui că eşti doar cu un etaj mai sus, că aşa şi trebuie să fii, cu un etaj mai sus, să cauţi un număr şi să-i asociezi un nume. E ca şi cum ar curge apă prin peretele galben dincolo de uşa verde şi tu ai auzi-o susurând şi ţi-ai spune fără să spui că întotdeauna ţi-a fost frică de apa care susură.

Continuă lectura