Nu-mi plac gândurile bătute-n cuie
Rugina îndoaie aproape toate principiile
Prefer cuiele
Doar cuiele
Sau doar gândurile
Gândurile sunt ca frunzele
Când e să li se destrame
Li se destramă galbenul în contact cu iarba
Amestecul acela neaşteptat
Sifonează parametrii normali
Trezindu-ne la realitate
Prea multă normalitate uzează
Prea multul e ca şi cuiul
Înfipt în inima gândurilor
Ruginit până peste măsură.
Nu-mi plac gândurile bătute-n cuie
Rugina doare.
Lună: octombrie 2014
Nu există posibilitate, e prea multă incompatibilitate
Mutat aici
În plus
S-au petrecut multe şi parcă m-am petrecut şi eu odata cu ele. Între două studii şi trei texte „din acelea, cu coadă pe post de cap şi puncte, multe puncte în loc de virgula” m-am trezit într-o bună dimineaţă obosită de atâtea cuvinte în van, năpădită de repetări, încercări, iar repetări, m-am trezit într-o bună dimineaţă mâhnită de non-semnificaţia cuvintelor şi de lipsa dicţionarelor la îndemână publicului larg. M-am trezit mâhnită şi arătată cu degetul „până şi mâhnirea ta are iz de metaforă” păreau să-mi şoptească degetele – erau multe degete îndreptate împotriva cuvintelor, atât de multe încât am început să cred cu adevărat că mi s-au îmbolnăvit cuvintele – şi atunci, în acea bună dimineaţă, am intrat într-un fel de contradicţie cu mine, eu contra scopului, eu contra mijloacelor. Mi-am lăsat o pauză lungă între cuvinte şi mi-am văzut utopic de viaţă, între două studii şi multe, multe degete îndreptate într-o aceaşi direcţie, m-am simţit în plus.
Dintr-o strachină în alta
Criminalistul avea nevoie să simtă că trăieşte mai intens ca alţii, viaţa Criminalistului era o viaţă fadă animată de doar câteva personaje. Bunica, bunicul, fratele bunicii, mătuşa din partea bunicului şi găinile. Toate bătrâne. Viaţa Criminalistului mirosea a naftalină de dimineaţă şi până seara şi mai ales noaptea. Serile Criminalistului erau toate la fel : bunica se plângea de spate, bunicul de vreme, fratele bunicii de reumatism, mătuşa din partea bunicului de gută. Găina nu se plângea, gaina dormea. Crescuse Criminalistul legănat de tot felul de reţete de soiuri diverse, în mare parte necompensate, de nenumărate dioptrii, din ce în ce mai mari, de câte o duzină de mătănii sănătoase pe zi “doamne fereşte de boli că de altele ne ferim singuri, mori cu zile în spitalele lor şi alta nu”, crescuse Criminalistul deja bătrân, în ritmul bătrânilor, cu problemele lor cu tot, în jurul bătrânilor cu bolile lor cu tot, crescuse Criminalistul îmbătrânind la rândul lui în ritmul bătrânilor cu toate grijile lor cu tot.
Îmi strigau degetele „ajutor!”
@ NeONBRAND
Îmi erau bolnave degetele
Cădeau pe rând
Bătând în ritmul degetelor căzute
La nimereală.
Vremea evadărilor
Criminalistul îşi simţea capul pătrat. Îşi simţea urechile năpădite de întrebări, îi invadaseră întrebările ca iedera. Criminalistul observase mişcări ciudate în ultimul timp, fapte, lucruri, oameni, toate împletite într-un fel de tot fără cap şi coadă. Criminalistul notase fiecare detaliu pe o bucată de hârtie, fiecare detaliu cu bucata lui, apoi strânsese toate bucăţile într-un mănunchi ordonat de bucăţi, îşi făcuse valiza – două-trei bucăţi din fiecare articol, Criminalistul aprecia articolele colorate – îşi privise barba în oglindă pătrată, hotărâse că mai ţine – barba – cel puţin trei zile, descuiase uşa, ieşise, încuiase uşa, luase liftul, nu rămăsese blocat în lift, luase autobuzul 105, zâmbise înduioşător femeii din stânga, îi oferise amabil locul femeii din dreapta, coborâse la gara de Nord, îşi cumpărase un bilet dus, aşteptase vreo treizeci de minute bune pe un peron înţesat de oameni, se urcase într-un tren în direcţia Petroşani, făcuse o conversaţie de complezenţă cu alţi oameni, coborâse la Petroşani, îl aşteptase timp de treizeci de minute bune pe Adam, Adam sosise într-un final nebărbierit şi trist, Adam era în floarea vârstei, trist şi nebărbierit dar în floarea vârstei, Adam era un nefericit în floarea vârstei, Adam nu se mai regăsea în floarea vârstei, Adam simţise nevoia să evadeze un pic din floarea vârstei, Criminalistului îi surâsese ideea, Criminalistul acceptase evadarea lui Adam, Criminalistul propusese, Adam acceptase cu zâmbetul pe buze.
Oameni şi suflete
De mică i se dăduse de înţeles că lumea este altfel decât pare, că vorbele sunt doar apanajul celor ce le ştiu pătrunde sensul. De mică învăţase să se ascundă de vorbele oamenilor în spatele semnelor, ea dădea doar de înţeles vorbele prin semne şi simboluri, ea nu se folosea de cuvinte, cuvintele stricau semnificaţia semnelor şi alterau simbolurile. Fusese o copilă veşnic răscolită de întrebări în şir indian, îi plăceau de mică şirurile şi şiragurile, învăţase odată să-şi împletească siraguri din ardei uscaţi, ardei roşii şi mulţi, mulţi şi mici înşiraţi anapoda pe un fir de culoare gri, anapoda şi el. Îi plăceau în mod deosebit ardeii si imprecizia formei, se întreba uenori dacă nu cumva se molipsise de la ardei, ardeii şi formele lor imprecise …
Pe vremea aceea cuvintele erau interzise
Mutat aici
Fustiţa Mihaelei
Pasiunea pentru dezlegarea misterelor i-a fost provocată Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei.
Criminalistul îşi aducea aminte şi acum, ani buni după, de fustiţa Mihaelei, era o fustiţă scurtă, cu buline gri. De fapt nu putea garanta nimic Criminalistul în ceea ce priveste culoarea bulinelor, pe vremea aceea toate bulinele erau gri, ceea ce le evidenţia într-un fel sau altul era eventual nuanţa gri-ului. Erau de exemplu niste buline de o nuanţă gri-închis, genul de buline bune la toate, când se plictisea, Criminalistul apăsa pe ele într-o doară, nu se întâmpla nimic, bulinele acelea, de un gri-închis, nu trebuiau apăsate, bulinele acelea, de un gri închis, trebuiau rotite. Bunica îl învăţase pe Criminalist să întoarcă bulinele pe la şapte ani “să nu te apropii de bulinele astea înainte de şapte ani, sunt bulinele toxice pentru copii mici” îi spusese Bunica atunci, pe vremurile acelea gri. Toxice şi degeaba, curiozitatea nu deschidea chiar toate porţile la vremea aceea.
Un fir mai puţin
Treceau pe lângă ea o sumedenie de gânduri, imaginile se amestecau cu gândurile, frunzele se amestecau cu miresmele, miresmele impregnau impresiile, impresiile îşi lăsau amprenta pe frunze în treacăt, cădeau frunze în treacăt mirosind a vară, copaci bătrâni impletau fire, se imagina într-o imersie ciudată, imersia în lumea firelor, fire groase, puturoase, fire moi, fire negre, fire cât o lume fără capăt, fire cât cuprinde privirea şi dincolo de privire, o învăluire ciudată, o imagine citită în ochii celorlalţi, în rictusurile celorlaţi, o masă de fire neuniforme.
Abisuri 