Iertarea de pe urma

De obicei am tendinta de a lua lucrurile prea in serios. Ma cred pe cuvant cu mana pe inima generalizand genul acesta de comportament la cam toti ceilalti. Ii cred pe cuvant – adica de ce nu i-as crede ? In definitiv nu sunt unica autentica cu cuvant de pe lumea asta. Uneori reusesc sa negociez ceva concesii, alteori doar daruiesc ceva concesii.  Se mai intampla cateodata si ceva exceptii , din alea nedorite si imposibil de anticipat, pe care as dori din tot sufletul sa le pot evita dar tot degeaba.

Citește în continuare „Iertarea de pe urma”

Sfarsitul incapabil de a lua sfarsit

Stau si adun nimicurile saptamanale incercand sa trag o linie cat mai continua intre inceputul de acum cateva zile si sfarsitul ce se antreneaza inca pe margine, la limita zilei de maine. Incerc sa unesc intr-un mod cat mai coerent posibil puncte cu alte puncte, intr-un final cat mai putin tremurat, navigand involuntar intre ce as fi dorit sa se intample si ceea ce si-au pus altii in cap sa mi se intample.

Citește în continuare „Sfarsitul incapabil de a lua sfarsit”

Revolta

Ieri am inceput sa ma revolt pe fata. Adica cu ceva strigate de nemultumire si grimase graitoare. Pana acum m-am tot revoltat in gand sau cel mult soapta si n-am obtinut mai nimic in schimbul consolarii afisate. Cum nimeni n-a fost inca capabil sa rupa bariera cuvintelor nespuse m-am simtit obligata de a ma autoextrage din mocirla frustrarilor indesate una peste alta asezandu-ma in centrul atentiei personale si considerandu-ma ca scop in sine a potentialelor actiunilor lansate drept urmare.

Citește în continuare „Revolta”

„Singuratatea calului troian”

« Norocul si-l face omul cu mana sa » imi tot spunea bunica incercand sa-mi dea o noua perspectiva tristetiilor cotidiene. O priveam dorind sa o pot crede pe cuvant dar parca ceva in spatele privirii fortat aprobatoare imi spunea ca lucrurile nu pot fi chiar atat simple si la indemna oricui.

Citește în continuare „„Singuratatea calului troian””

Absolut nimic

„Nimicuri” ar fi prea frumos, de-a dreptul luxos pentru mine. Caci in ultima vreme m-am specializat in a croseta nimicul. Un nimic intr-o continua transformare de azi pe maine si cu ceva ispiratie din ziua de ieri. Dar tot degeaba caci tot nemultumita ma regasesc seara cand ma decid sa caut cu lumanarea ceva linii sa le adun. Nu de alta, dar simt nevoia sa folosesc la ceva mai mult decat a impleti toata ziua la ipoteze spulberate din start de logica mea imposibil de rationala.

Citește în continuare „Absolut nimic”

Sensul util … spre asfintit ?

Ma ascut in fiecare zi , cu ascutitoarea aia veche mostenita de la bunica. Ma ascut ca sa pot raspunde in modul meu tipic si personal la cererile debile formulate de unii mai  tociti ca mine. Ascutimea se perimeaza in timp, dimineata imi simt taisul pe ambele parti, pe seara aproape ca devin la fel de tocita ca si o buna  bucata din cei ce ma inconjoara.

Citește în continuare „Sensul util … spre asfintit ?”

Vorba dulce … e pe moarte

Viata mea virtuala nu este ipocrita. Pentu ca nu m-as putea niciodata transforma intr-un mod complet si de nerecunoscut indepartandu-ma de autentica si mult prea cunoscuta-mi starea de a vedea si de a simti lumea. Ma intreb de multe ori cine se poate ascunde in spatele vorbelor pe care mi le citesc si mi le interpretez citindu-i pe ceilalti ?

Citește în continuare „Vorba dulce … e pe moarte”