A aterizat un OZN la mine în curte

Să tot aibă vreo șaizeci de ani, poate chiar mai mulți. E mică și foarte grasă. Rama de la ochelari e lipită cu leocoplast, din părul nespălat îi ies două urechi mari și în dreptul ochiului drept i se zbate o vena. Turuie încontinuu dar nu înțeleg ce-mi zice. O poftesc să intre, să șadă pe bancă, îi propun o cafea. Nu vrea. Zice că numai de cafele nu-i arde și că-i vina mea, știu eu de ce. Atât înțeleg. Apoi începe să urle. Și a urlat cât au ținut-o plămânii mama soacră. Și au ținut-o.

Verde

Era clar că nu prea știau pe ce lume sunt. Se învârteau în cerc pe lângă gard și priveau găinile cu niște ochi mari, aproape bulbucați. Când am dat drumul la muzică s-au speriat atât de tare, încât, dacă n-ar fi existat o curiozitate bruscă, stârnita de apariția vacii întoarse de la păscut, ar fi luat-o la fugă cu viteza luminii și eu nu i-aș mai fi văzut în veci. Așa încremeniti, cu ochii lipiți de petele vacii, am putut să-i studiez. Eu erau verzi, eu eram palidă. Din fericire a început să plouă la timp.

Adam și Eva și încă cineva

Dragul meu, te-am iubit infinit de mult. Am crezut în tine până la capăt. Știam că mă vei scăpa. Știam că, datorită ție, voi deveni, în sfârșit, eu. Existai în visele mele de multă vreme. Știam că vei reuși. Am simțit asta când te-am văzut prima oară. Ai fi trecut pe lângă mine fără să mă bagi în seamă. Cineva îți șoptea. Nu erai tu, asta se vedea cu ochiul liber. Îți era frică. Știai că frica are miros? Când am ieșit să te caut nu mai erai. În locul tău rămăsese o broască. Verde.

Vina

Să-mi trag zece palme și trei pumni și tot n-ar fi de ajuns. Ce idioți. Ce lipsă de perspectivă. Cine și-ar fi putut imagina o chestie ca asta. Dacă știam ce-o să iasă, rămâneam naibii în scorbura mea. Dar era atât de fain afară, cer senin, zambile, muște, m-a împins păcatul și am ieșit. Și n-ar fi fost nimic dacă nu mă împingea necuratul să intru-n vorbă cu tine. Iar tu, tu ce-ai făcut? Tu te-ai luat după mine și ai mușcat. Să-ți fie învățatura de minte, jur că n-am vrut. Semnat, șarpele.

Fobie

Ar fi trebuit să fie o poveste fericită. N-a fost să fie. Au murit, pe rând, toți. Niciunul n-a supraviețuit. Nu erau destul de buni. Nu erau destul de adaptați. Nu erau să fie. Unul s-a sinucis, altul a fost înțepat de-o viespe, al treilea s-a aruncat în fața trenului, al patrulea a sărit de la etaj, pe ultimul l-am terminat eu. Un ghemotoc de hârtie ordinar. Am ratat coșul și din a treia încercare. Ar fi trebuit să fie o poveste fericită. N-a fost să fie. Dintotdeauna am avut fobia paginii albe.

Reduceri

Mă simt liberă. Ce atâtea cumpărături, mall-uri, chestii, reclamele la TV, alea-s de groază, oare câți proști ar putea cumpăra o cratiță care face de toate, oare câți deștepți ar putea crede că perna ideală tocmai s-a inventat. Pun pixul pe măsuță și închid televizorul. Mă enervează oamenii idioți. Plătesc dublu. Tva inclus. Îmi fac o cafea și deschid fereastra. Blocul din față e nou. Apartamente la cheie, finisaje de căcat. Abia la șapte seara îmi dau seama că am uitat să iau pastila. Cinci la sută reducere.

Publicitate

Avem cele mai bune prețuri. Vindem tot. De la orice, la nimic. Negociabil, fără vicii ascunse și fără TVA. Asigurăm transportul și garantăm discreția maximă. Nu vom da de bănuit, nu vom deranja vecinii, nu ne vor lătra câinii. În caz de nemulțumire, returul este gratuit. Ne puteți suna oricând, avem voci calde și vă credem pe cuvânt. Ascultăm orice, oricât, oricând. Ne puteți întreba, avem răspuns la toate. Acceptăm plata Cash, cu cardul și creditele garantate.

Ați vrea voi.

Teleșoping

Știa că e cel mai bun, cel mai râvnit, cel mai de calitate. Știa și că avea cromatica, perfectă, acel maro mov cu nuanțe de roșu, mulți încercasera deja să nască efectul vizual pe care îl năștea el și nu reușiseră. Diferența dintre el și ceilalți era mică. Atât de mică dar atât de importantă. Și, ceea ce conta mai presus de toate, era faptul că nu rata niciodată. Îi reușea întotdeauna din prima încercare. Indiferent de grosime, indiferent de textură, tăia perfect. Dar cine să dea atâția bani pe un cuțit?

Matematica

Două săptămâni. Atât mi-a trebuit să mă îndrăgostesc. Două luni a cate trei buchete de trandafiri, atât de tare mă iubeai. Poate chiar mai mult dacă ar fi fost iarna. Doi ani și șase zile minunați. Un apartament la bloc, două autoturisme, trei vacanțe pe an. Într-o zi am realizat. Nu-ți eram suficientă. Patru nopți la rând, nedormite, trei sute de pași pe diagonala sufrageriei, sute de ipoteze. Două mii trei sute patruzeci și cinci de lacrimi mai târziu, am decis să te părăsesc. Doi eram prea mult.

For ever

Oh, și cât de frumoasă era. Mereu cu zâmbetul pe buze. La începutul verii îi plăcea să-și prindă cireșe pe după urechi și să se întindă în iarbă, să privească cerul. Într-una din acele zile de început de vară se îndrăgostise de ea. Nu mai fusese niciodată îndrăgostit, de fiecare dată când se întâlneau simțea că-i iese inima din piept. A iubit-o cât putea el să iubească, poate chiar mai mult.

Dar asta se întâmpla înainte de accident. De când s-a trezit nu-și mai amintește nimic.