Apocalipsa

Cel mai tare mi-e frica de momentul cand nu voi mai avea nimic de spus, cand toate mi se vor parea deja spuse, deja frumos descrise de altii, inteligent analizate si decorticate, povestite si raspovestite, cu si fara metafore, realitate cruda sau putin parfumata, amesteca cu minciuni si re-descrisa, fiecare pe limba lui, fiecare in profunzimea lui, aceasi realitate, o droaie de povesti.

Continuă lectura „Apocalipsa”

Anunțuri

Frana

Aerul era incarcat cu oameni grabiti, inca adormiti, somnoland nonsalanti, incolaciti in jurul barelor lucioase si tocite de atata incolacire. Miroasea a picuri de transpiratie evaporati si apoi improspatati cu ultima „fragance à la mode”, un mov  languros intepa cu sila simturi inca adormite, lumea intra impinsa de la spate si ramanea pentru ceva timp. Locurile erau din ce in ce mai rare, ascunse intre genunchi cu capete rasfirate pe sub banchete prafuite.

Continuă lectura „Frana”

Excel

Am “exceluit” de dimineaţa până seara, linie cu linie până mi-au dat coarne « înformulate ». Mă dor buricele degetelor, aplatizate, schigiuite şi creierul îşi cere raţia zilnică, i-am spus că există şi zile fără dar el tot cere şi eu tot nu-i pot da nimic în schimb. I-am priorizat cererea, de dimineaţă e în capu’ listei dar tot degeaba, când exceluiesc monotonizez monotask şi basta!

Continuă lectura „Excel”

Nara

Avea pupilele dilatate rau si se bucura ca nu-i metrou. Statea infipta bine in scaunul verde si se uita in jos spre tipul din „bm”(w) -ul nou nout, negru, lung si lucios. Il privea de sus si ii era rusine. La volan tipul habar n-avea ca e privit si-si vedea de ale lui. Avea cravata in dungi, camasa apretata si se scobea linistit in nara stanga. Privea in gol si se scobea. Era rosu si nu avea altceva de facut.

Continuă lectura „Nara”

Ploua de-a-ndoaselea

Nu se intampla nimic. Nici timpul nu mai scartaie, nici revoltele nu se mai balbaie, statiile s-au golit si lumanarile nici macar nu ma mai sinchisesc sa le caut, stiu ca au ars demult si altele n-am mai luat ca erau doar albe, lungi si drepte si-mi produceau aduceri aminte greu de carat. Cercurile vicioase sunt si ele in repaus, pana si serpentinele au ametit de atata invarteala fara sens, acum se cauta pe drum drept. Ascutitoarea veche a ruginit si a trebuit sa o arunc in groapa pe care am sapat-o saptamana trecuta in mijlocul gandurilor si pe care n-am folosit-o in final caci era prea adanca, prea ingusta, mult prea neagra si eu chiar sufar de claustrofobie chiar daca unii continua sa-mi spuna ca totul e in cap si tocmai d’aia.

Continuă lectura „Ploua de-a-ndoaselea”