Lună: mai 2022

Stele, nu multe, dar verzi. Ah, da, și vocea receptionerului. Bine ați venit în hotelul nostru, găsiți aici tot ce vă poftește inima, de la melci scufundati într-un onctuos sos de usturoi până la cele mai pufoase și mai lipsite de acarieni perne posibile, de la cei mai fericiți raci tăvăliti în unt până la cele mai mari televizoare care s-au inventat vreodată. A urmat apoi un boom și mult praf. Atât își aduce aminte. El scăpat printr-o minune, din recepționer n-a mai rămas decât un deget apăsând un mouse.

Noi era mici și, când le era lor lumea mai dragă, noi începeam să urlăm cât ne ținea gura, uneori dădeam și din picioare și ne tăvăleam pe jos, atât eram de neascultători pe vremea aceea încât tanti Ina, bucătăreasa, o sasoaica bătrână care abia se mai putea mișca, ne amenința că o să ne coboare omul negru din pod și o să ne ducă la el, acolo sus, unde e negru și frig și miroase a putregai și noi ne opream brusc din plâns și ne așezam cuminți la masă în timp ce din pod doi ochi sticlosi ne priveau cum creștem.

A deschis larg ferestra și a privit îndelung marea. Valurile. A ascultat zgomotul scoicilor în contact cu malul. Zgomotul nisipului în contact cu vântul. Zgomotul prosopului întins pe nisipul fierbinte. Zgomotul apei pe pielea ei, arsă de soare. Zgomotul liniștii de dinaintea furtunii. Zgomotul norilor sparți, liniștea plajei inundată de nori. Zgomotul gândurilor ei sparte, în timpane. Zgomotul șoaptelor lui fierbinți, zgomotul infinitului pierdut pentru totdeauna. Unde și când o fi dispărut soarele? Apoi a adormit.

În camere s-au uitat pe sub pat, au căutat apoi prin dulapuri, pe sub fotolii, până și covorul l-au întors, să nu rateze ceva, apoi au cercetat holul, în spatele tablourilor n-au găsit nimic, au trecut apoi în bucătărie și au deschis toate sertarele, au scos din sertare toate tacâmurile, au mutat din loc toate cănile, până și în cuptor au privit, dezamăgiți au ieșit până la urmă în balcon și au săpat la rădăcina tuturor plantelor, până a căzut noaptea au căutat și nici până azi nu și-au amintit unde m-au pus.

Mi-am băut cafeaua încet. Fără zahăr. Fără planuri. Am privit doar în gol și am lăsat gândurile să curgă. Ar fi încăput într-un pumn gândurile mele dar tu îți citeai ziarul și îți curățai dinții cu o scobitoare. Mda, atât ai spus și ai trecut la pagina următoare. În timp ce tu citeai rubrica de decese, eu îmi aminteam cum ne țineam de mână în Veneția și cum ne țineam de mână în Florența și cum ne țineam de mână în Paris. Apoi ai râgait. Aș fi mers în toate celălalte locuri din lume. Păcat.