Ani de zile m-a terorizat. Fă aia, fă aia. Eram tânără. Făceam. Lumea, prin ochii ei, mi se părea complet pe dos. Dar n-am îndrăznit să îi opun rezistență. Până când, într-o zi, într-o stație de metrou, am văzut-o pe marginea unui peron. Părea mică. Complet nesemnificativă. Părea atât de fragilă, acolo, în acea mulțime de oameni grăbiți, acolo, cu gândurile ei amestecate cu anunțurile din difuzoare, încât acolo, m-am făcut că nu o recunosc. A dat din cap că da, apoi a mai căzut un pic.
Abisuri 
Lasă un comentariu