Doi ochi mă privesc fix. O bucată de plastilina în plină creștere. De când ni s-au terminat rezervele, ne e foarte greu. Construim încet și încercăm să ne amintim. Nu funcționează mereu. Mai iau o bucata de plastilina și fac din ea o planetă. Apoi aleg o pereche de ochi și îi așez pe centru. Ah, da. Acum îmi amintesc, zice făptura. Albastră. Da, cea mai albastră planetă văzută de sus. Am știut îmi voi aminti. Dintotdeauna a fost acolo dar n-am reușit niciodată să deschid sertarul.
Abisuri 
Lasă un comentariu