Abisuri

A așteptat-o în holul hotelului, așezat comod într-unul dintre fotoliile îmbrăcate în catifea verde. Când a văzut-o, a luat o înghițura de whisky, a pus trabucul în scrumiera și s-a ridicat. Ea i-a zâmbit și i-a spus ce bine îmi pare că, în sfârșit, am reușit să ne întâlnim. Când el a vrut să o sărute ușor pe obraji, a dat cu nasul de pălăria ei roșie. Pe ea a bufnit-o râsul și, pentru un scurt interval de timp, și-a dat pălăria jos. El s-a înroșit, a sărutat-o ușor pe obraji, apoi ea și-a pus pălăria la loc și i-a declarat că moare de foame. El s-a scuzat că nu se gândise la asta și i-a propus un trois étoiles Michelin, într-o banlieue șic. Ea a bătut încântată din palme și asta a mai dezmorțit un pic atmosfera. Apoi el s-a uitat la ceas și a spus că, dacă naționala 118 nu e foarte aglomerată, or să ajungă fix la timp pentru dîner. Apoi au urcat împreună într-un Porsche galben condus de un șofer cu mustață. În cele treizeci de minute cât a durat traseul, ea i-a admirat ceasul iar el i-a povestit cum îl primise cadou de la un bun prieten, avocat, când îl ajutase să iasă basma curată dintr-o afacere sensibilă. Ea n-a vrut să știe despre ce era vorba dar el a vrut să știe dacă nu-i era cald cu pălăria pe cap. Ea a dat din cap că nu și, până la restaurant, n-a mai spus nimic.
A doua zi de dimineață, ea s-a trezit prima, a căscat, s-a uitat la el, cât de fericit era când dormea, apoi s-a îmbrăcat, a băgat ceasul în buzunar, a intrat în prima stație de metrou, s-a urcat în primul metri, s-a așezat la fereastră, a închis ochii și, până la Saint Lazare, a stat ascunsă sub pălăria roșie. Poate n-or s-o găsească nici de data asta.