Sufletul meu e un balon pătrat agățat într-un cactus bătrân. Uneori încerci să-ți aduci aminte de unde a pornit totul, acea scânteie care s-a iscat din aproape nimic, aproape invizibilă, atât de mică și, la prima vedere, atât de nesemnificativa. Și totuși, a existat odată un impuls, o reacție necontrolata a „eu”-ului interior care te-a transformat în ceva cu care nu erai obișnuit. În acea perioadă țin minte că semănai cu o năluca, umblai ca bezmeticul pe urmele pașilor mei și implorai puțină îngăduinta, cât să realizez cine ești tu cu adevărat, dar eu nu aveam răgazul necesar unei astfel de stări. Te-am refuzat de nenumărate ori dar tu nu te-ai lăsat. Eram femeia pe care o așteptai de mult timp, eram sufletul tău pereche, așa îmi spuneai, eram muza și încântarea, spiritul și miezul, eram Infinitul imaginat de tine dar pe mine toate chestiile alea mă făceau să râd, ție îți pica fața dar eu continuam să râd, nu știai încă, sufletul meu a fost, de când mă știu, un balon pătrat agățat într-un cactus bătrân.
Abisuri 
Lasă un comentariu