Ți-am spus că totul a început pe vremea când încâ mai luam trenul de noapte spre mare, în compartimentul acela înghesuit, care mirosea a straturi de jeg așezate unele peste altele și apoi amestecate cu un miros acru de transpirație și picioare nespălate, același miros, pe care ani mai târziu îl voi simți lipit de mine în troleibuze vechi, autobuze pline ochi, lipită fără voia mea de toate acele corpuri obosite și transpirate trezite cu noaptea în cap, spălate cu apă rece sau nespălate, înghesuite în acele spații strâmte, obligate de a împărți acele spații strâmte, de a-și amesteca mirosurile de a-și tine respirația până la prima stație, cu impresia că așa, fără să respire, vor fi să fie feriți de acel miros acru, un fel de a doua piele de care nici eu n-aveam cum să mă dezlipesc, toată ziua eram obligată să o port, așa, una cu mine, doar seara târziu, când ajungeam în camera de cămin pe care o împărțeam cu alte trei fete, în baia mică, văruita de părinții noștri în alb, în care în fiecare seară, când toată lumea dormea, eu îmi dezlipeam mirosul acela acru de piele, sub jetul de apă aproape rece, atunci a început totul și a continuat când am descoperit anunțul din România Liberă care promitea un post nu departe de Champs Élisée, celebra avenue du monde si magazinele ei cu parfumuri fine.
Abisuri 
Lasă un comentariu