Abisuri

În căutarea adevărului interior

Jurnal. Reset


Azi inaugurez o nouă rubrică : jurnal. Pentru mine. Ca să îmi aduc aminte de anumite lucruri mai târziu. În caz că. Și nu numai. Azi este o zi reset. Din când în când zilele reset se întâmplă. Nu le programez, nu le doresc cu tot dinadinsul. Pur și simplu, apar și, odată ce au aparut, realizez că sunt binevenite.

Primul lucru aiurea care s-a întâmplat a fost că am aflat că mi se va micșora salariul. Un concurs de circumstanțe în care nu mi s-au aliniat planetele. În contextul în care de un an de zile trag ca un câine. În ultimele 15 luni am lucrat în 5 noi domenii. Așa, de pe o zi pe alta am devenit „specialist” în payment, asigurări, imobiliare, IoT, comunicații prin satelit. Singura parte bună e că mi-am antrenat creierul, să nu care cumva… Nu se știe niciodată.

Al doilea lucru aiurea care mi s-a întâmplat azi a fost faptul că am realizat că foarte puțină lume citește textele mele de tip „ficțiune” pe care le tot postez pe Facebook. Drept pentru care am renunțat.

Al treilea lucru aiurea care mi s-a întâmplat azi este faptul că, după două chestii aiurea care se bat cap în cap cu zicala „după muncă și răsplată”, nu mai am chef de nimic. Poate că reset-ul e singurul lucru care merită luat în considerare.

Intre timp trandafirul roz a ajuns în mar. Și poate și mai sus.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.