Până la zece ani am locuit într-un apartament, la etajul zece, într-un bloc construit înainte de anii optzeci. Camere mici, pereți crăpati, igrasie la geamuri, ferestre chituite, uși din placaj ieftin, lift mereu în pană. Îmi aduc aminte și azi cum era când se decidea că apartamentul trebuie zugrăvit și un pic renovat, „cât să scăpăm de igrasie până anul următor și să mai astupam găurile din pereți, atât cât să nu se mai vadă de pe hol în bucătărie și din dormitor în baie”.
Nici azi nu am înțeles cum făcea tata rost de materiale. Pe vremea aceea nu existau magazinele specializate și nici internet-ul. Cert e că, începând cam cu o săptămână înainte de data fixată de comun acord cu meșterul, tata începea să înghesuie tot felul de saci și cutii în holul strâmt și îngust ce ducea de la sufragerie la baie. Le căra cu Dacia lui galbenă de unde numai el știa și, când liftul era defect, le urca pe scări în niște plase de rapiță roșii. Când ajungea sus, abia de mai putea respira și-mi cerea un pahar cu apă, mie, mezina familiei, ca să nu intre încălțat.
Când sosea ziua „z”, nu venea meșterul și noi rămâneam săptămâni întregi cu sacii și pachetele blocând holul, până când tata reușea să găsească prin nu știu ce cunoscut al unui cunoscut, un alt meșter care, când ajungea, ne certa că nu avem materialul care trebuie, culoarea n-o să prindă și chitul n-o să țină la umezeală. Dar asta era situația.
Abisuri 
Lasă un comentariu