Abisuri

Ieri a fost o zi așa și așa. Mai mult spre gri decât spre alb. Unu la mâna : haterii au năvălit buluc peste mine. Un tip x, care locuiește în Dublin, mi-a scris că ce ne trebuie nouă aeroport la Brașov. Că doar avem la București și la Sibiu. Când i-am spus că el nu știe ce înseamnă să faci 4-5 ore până la București, mi-a spus că n-am de ce sa ma plâng, dacă n-ar fi bucureștenii care să vină pe Valea Prahovei ar fi vai și amar de brașoveni. Spațiu. Pauză. Inspir. Respir. Zen, că-i weekend.

Doi la mâna : haterii au năvălit buluc peste mine când am publicat un anunț cu apartament de 2 camere de închiriat. Prea, prea, prea. Strugurii, ai naibii de struguri. La punctul acesta aș adauga totuși și reacția mișto a unei agenții imobiliare la adresa unui hater din aceeași categorie – strugurii, strugurii – „dacă dvs nu vă permiteți, asta nu înseamnă că apartamentul nu are valoare. Vă rugăm să ne contactați, să căutăm ceva ce vă permiteți”.
Trei la mână. Articolul scris pentru un concurs de advertoriale, o minunăție de literatură combinată cu reclamă mai mult sau mai puțin ascunsă, n-a câștigat nici măcar un cântar de bucătărie inteligent, care măsoară caloriile. Acum pe bune, chiar mi-a părut rău că n-a fost apreciat, măcar un fier de călcat vertical merita. Da, da, mă laud, dar chiar mi-a făcut plăcere să scriu despre acele produse. Chiar mi s-a părut că am avut o abordate clasă. În fine. Patru la mâna. Seara am fost la un concert Byron. Minunată și atmosfera și trupa. La masa noastră stătea un domn care, din profil, semăna cu Bill Pullman, actorul din Sinner. Nu, nu a fost comisa nici o crimă, asta a fost partea bună a serii. Partea mai puțin bună a fost că nici Rostogol, pisica mea un pic Maine coon, n-a câștigat. De concursul acela zic. Nici nu i-am spus, că e foarte suparacioasa.