Abisuri

Mia a ajuns cu cinci minute mai devreme dar n-a intrat. A făcut câțiva pași în sus, în jos, a citit meniul. Era o seară plăcută de octombrie, copacii nu se goliseră încă de frunze, pe Champs Élysée oameni din toate colțurile lumii se plimbau agale, unii privind cu tristețe vitrinele magazinele, alții bucurându-se că au ajuns, în sfârșit, să-și vadă visul cu ochii.

Se întâlniseră prima oară săptămâna trecută, la Luvru, în aripa cu picturi. Ei îi plăcea să privească picturile de departe, să le pătrundă esența și mesajul transmis. În sălile cu picturi mari existau bănci pe care pasionații de artă ca ea, sau cei obosiți de atâta alergătură prin muzeu, se așezau și așteptau tăcuți, pierduți într-ale lor sau studiind detaliile picturilor de pe pereți.  Acolo se cunoscuseră, pe o bancă îngustă pe care se îngrămădeau patru oameni. El s-a strâns în pic, să încapă și ea. Ea i-a mulțumit și s-a așezat.”Schimbătorul de bani și soția sa, Quentin Massys, 1514″. L-au privit mult timp până ca el să-și facă curaj, să-i spună că-l cheamă Antoine și s-o întrebe dacă ar vrea să iasă cu el în oraș. Știa un restaurant mic dar șic, nu departe de Palais Royal.  De atunci s-au văzut în fiecare zi.

Azi ea a fost toată ziua pe fugă, pe la cinci și-a dat seama că nu se poate decide cu ce să se îmbrace, o fustă? O pereche de pantaloni? Și ce să-și puna pe deasupra? Era prima oară când iesea la cina la un restaurant de trei stele Michelin, nu departe de Champs Élysée. Până la urma se hotărâse să nu-și mai bată capul, să se îmbrace cu ceva comod și ușor de purtat. De exemplu, o geacă de piele, o pereche de pantaloni negri și un tricou pe care le-a călcat rapid cu noul ei fier de călcat de care era foarte mândră, Burry.

Îi plăcea să dea nume obiectelor la care ținea. Burry a fost primul nume care i-a trecut prin cap când a citit instrucțiunile : flux de abur vertical și orizontal, puternic.

Prin natura ei, rebelă și dezordonată, Mia nu avea niciodată timp să calce hainele imediat după ce le spăla, așa cum făcea mama ei când ea era mică. Sau, poate chiar acea meticulozitate extremă a mamei de a călca până și chiloții, la dungă, o făcuse pe Mia să-și promită că va face fix pe dos când va fi mare. 

Era un pic trecut de opt, afară se înserase deja când a ajuns și el, a luat-o în brațe, a sărutat-o, i-a spus cât de dor i-a fost de ea. Apoi au intrat în restaurant. În timp ce alegea felul principal de pe meniul crem, Mia a avut un flash care a făcut-o să tresară. Dacă nu l-a scos pe Burry din priză? Sigur nu l-a scos pe Burry din priză. A fost pe fugă și a uitat. Dacă o să ia foc apartamentul? Blocul. Cartierul. Globul.

Începuse să tremure de atâtea griji când și-a adus aminte că Burry e deștept. Știe să se oprească singur când nu este folosit sau când rezervorul de apă este gol. A răsuflat ușurată și a comandat un maigret de canard. După ce chelnerul s-a îndepărtat de masa lor, Mia l-a privit în ochi pe Antoine și l-a rugat ” spune-mi că mă iubești”. Iar el a dat din că da și ea nu s-a mai gândit în seara aceea deloc la Burry.